Spre deosebire de evenimentele organizate în statele vecine, apatia din spaţiul public românesc nu ne poate trimite cu gândul la centenarul Păcii de la Bucureşti (semnată la 10 august 1913; a pus capăt celui de-al doilea război balcanic). În contrast şocant cu atmosfera de la începutul anului 1913, când întreaga societate românească nutrea sentimentul că ţara trece printr-un „moment istoric“. Atunci – observă diplomatul bulgar Petăr Neikov –, „tăcuţii şi bunii români […] s-au transformat peste noapte într-o mulţime isterică şi gălăgioasă“, iar rectificarea graniţei cu Bulgaria a devenit o chestiune „de viaţă şi de moarte“ pentru România. Neînţelegerile dintre foştii aliaţi din primul război balcanic, purtat contra Imperiului Otoman (8 octombrie 1912-18 mai 1913, încheiat prin Pacea de la Londra) – Bulgaria, pe de o parte, Serbia, Muntenegru şi Croaţia, pe de altă parte – au dus la izbucnirea, la 16/29 iunie 1913, a celui de-al doilea război balcanic. România s-a alăturat şi ea ţărilor care luptau contra Bulgariei, nemulţumită de prevederile Protocolului de la Sankt Petersburg. „Iarăşi beleaua românească!“ Aşa sună o adnotare făcută, în jurnalul său, în data de 19 decembrie 1912, de ministrul bulgar al Justiţiei, Petăr Abraşev. În spatele acestei exclamaţii se află o vizibilă stare de irascibilitate a autorităţilor de la Sofia, apărută ca rezultat al negocierilor parcă interminabile legate de rectificarea graniţei româno-bulgare.
Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
