Magazin Istoric - noiembrie 2010

9 noiembrie 2010 româneºti comandamente înalte ºi de neuitat“. A cti- torit instituþii: Institutul de Studii Sud-Est Europene, ªcoala Românã de la Paris, Institutul de la Veneþia, Uni- versitatea de la Vãleni, Tea- trul Ligii Culturale de la Bucureºti... Halippa, ca ba- sarabean, ilustreazã pe Iorga ca român. În 1905 face o cãlãtorie în Basarabia ºi iese cartea Pagini din Basarabia de astãzi . În 1912 scrie Basa- rabia noastrã , în finalul cãreia observã: „am dovedit cã nu e ogor, monument, aºezãmânt local, neam vechi în Basa- rabia, care sã nu fie al nostru, sânge românesc, luptã româ- neascã, gând românesc. ªi totuºi, ruºii erau sã declare, cu prilejul rãpirii noi din 1877, cã Basarabia a fost luatã în 1812 de Rumeanþev ºi Suvo- rov, eroi populari, asupra unei populaþii musulmane, tãtã- reºti, trãind sub corturi“. La 1906 ºi la 1912 organi- zeazã expoziþii cu documente isto- rice, cãrþi, obiecte de artã, industrie casnicã basara- beanã, arãtând þãrii cã spiritul na- þional românesc e prezent în Basa- rabia. ªi militan- tul de vazã al miºcãrii naþio- nale basarabene Ioan Pelivan recu- noºtea cã Ba- sarabia noastrã a contribuit enorm la deºteptarea conºtiinþei naþio- nale la intelec- tualii basarabeni. Niciodatã n-am simþit în munca mea oboseala, bãtrâneþea, fiindcã niciodatã n-am avut înainte sfâr- ºitul. În toatã opera mea timpul nu a venit ca o mãsurã, deºi odatã va trebui sã vinã ºi un sfârºit“ (Nicolae Iorga în dialog cu Barbu Theodorescu, în aprilie 1931) Sã nu-i uitãm râvna Cu ce rãmâne Iorga ca istoric? Sã luãm de pildã istoria militarã. Iorga nu e un istoric militar, în înþelesul obiºnuit al cuvântului, cum constatã generalul Radu D. Rosetti, el, da, un excelent istoric militar. Adicã Iorga nu analizeazã planurile de operaþiuni, miºcãrile ºi contra- miºcãrile strategice ºi tactice, nu descrie armamentul, nu face studiul fortificaþiilor º.a. Nu face toate acestea atunci când scrie istorie militarã, dar el dã foarte multe documente privind faptele ºi mijloacele militare, înfãþiºeazã cu talent figuri de cãpitani ºi de simpli luptãtori, descrie plastic tere- nurile care au fost câmpuri de bãtaie ºi aduce în prim plan „stãri de suflet“. ªi Radu Ro- setti prezintã psihologia luptãtorilor de la Valea Albã: „boierii se închinarã frumos în faþa morþii ºi o primirã în faþã“. ªi atunci, conchide genera- lul Rosetti, oricât de priceput ar fi cineva în ale artei mi- litare, nu va putea scrie istorie militarã fãrã elementele de mai sus. Cu alte cuvinte, nu poate cineva trece peste ceea ce a scris Iorga. ªi cum el a scris aproape despre tot ce în- seamnã fapt istoric, e limpede pentru cel care scrie dupã Iorga cã n-are cum sã treacã peste el, neþinând seama de el. Iorga e inevitabil. „El a fost omul care, în- tr-adevãr, n-a cunoscut o- dihna, cum constata peda- gogul de la Universitatea din Cernãuþi C. Narly. Chiar cãlã- toriile, cât de mici, erau lã- sate sã însemne cele ce so- cotea de cuviinþã din cãrþile pe care le adâncea ºi acolo cu repeziciunea pe care nu ºtiu alt om a mai putut atinge. În timpul în care mintea noastrã, a oamenilor de rând, prinde înþelesul cuvântului, mintea lui prindea fraza.“ Lãsãm, în final, pe marele istoric Gh. Brãtianu s-o spunã în locul ori- cãruia dintre noi: „e nevoie sã se ºtie, înlãuntru ºi în afarã, cã drumu- rile bãtute de Ni- colae Iorga, atunci când cutreera sa- tele Ardealului ºi ale Basarabiei, nu au fost uitate ºi cã râvna sa închi- natã unirii Româ- nilor de pretutin- deni stãruieºte în sufletele ºi în min- tea urmaºilor“. „