Magazin Istoric - noiembrie 2010

81 noiembrie 2010 aveau, la un moment dat, efective ce treceau de 250.000 de soldaþi, în special indieni ºi sud-africani, înrolaþi în armata britanicã. Marele merit al lui Paul von Lettow-Vorbeck a fost acela de a fi ºtiut sã com- penseze, prin mobilitate ºi rapiditate, covârºitoarea supe- rioritate numericã a adver- sarilor. Majoritatea oamenilor sãi era compusã din askari (în arabã, soldaþi), respectiv localnici instruiþi ºi încadraþi de ofiþerii germani. Von Lettow-Vorbeck vorbea fluent swahili, iar deviza sa era: „aici suntem cu toþii africani“. Paul von Lettow-Vorbeck s-a nãscut la Saarlouis (landul german Saarland), la 20 martie 1870. A urmat cursurile li- ceului militar, obþinând, în 1890, gradul de locotenent. În 1900 a luat parte, în cadrul forþelor internaþionale, la înãbuºirea aºa-numitei revolte a „boxerilor“, din China, pen- tru ca, între anii 1904-1906, sã se confrunte cu o alta, cea a triburilor de hotentoþi din Africa de Sud-Vest Germanã (actuala Namibie). Între 1913- 1914, a servit în Camerun, pentru ca, în aprilie 1914, sã fie numit la comanda forþelor germane din Africa de Est (actuala Tanzanie). Odatã cu izbucnirea rãzboiului, în august 1914, von Lettow-Vorbeck a atacat fulgerãtor cãile de comunicaþii britanice din Kenya. Generalul englez Arthur Aitken (1861- 1924), în fruntea a 8.000 de soldaþi, a ripostat, încercând sã cucereascã Tanga, important port la Oceanul Indian, baza de aprovizionare a forþelor germane din Africa. Bãtãlia albinelor Superioritatea englezã era zdrobitoare, von Lettow- Vorbeck nedispunând decât de o mie de oameni pentru a se opune asaltului lui Aitken. Iniþial, comandantul german, conºtient de inferioritatea sa, s-a retras în interiorul pro- vinciei, hãrþuind trupele bri- tanice. Aitken a preferat sã se refu- gieze la Tanga. Von Lettow- Vorbeck nu era însã omul care sã se mulþumeascã cu acel mic succes tactic. Aidoma ilustru- lui sãu succesor în ale rãz- boiului pe meleaguri africane, feldmareºalul Erwin Rommel, ºtia cã victoria poate fi ob- þinutã prin îndrãznealã, con- centrare în locul potrivit a forþelor ºi surprinderea adver- sarului. Între 2-5 noiembrie 1914 s-a dat bãtãlia de la Tanga, decisã de contraatacul final dat de douã companii de askari . Lupta, cunoscutã ºi sub nu- mele de „bãtãlia albinelor“ (datoritã atacului unor roiuri de albine sãlbatice, deranjate de zgomotul produs de arme), s-a soldat cu un adevãrat dezastru pentru englezi, care au pierdut 847 de oameni, faþã de numai 144 ai germanilor. Trupele germane au reuºit sã reziste mai bine de 18 luni, în condiþii foarte grele, pe teritoriul Tanganikãi, ducând un rãzboi de uzurã, punctat de bãtãliile de la Jassin (18-19 ianuarie 1915), Bukoba (21 iunie 1915), Salaita (12 fe- bruarie 1916). În timp ce în Europa tu- nurile bubuiau la Verdun, pe Marna sau în Alpii italieni, combatanþii aruncând în luptã milioane de soldaþi, în Africa rareori efectivele angrenate în vreo bãtãlie depãºeau 20.000 de oameni. Accentul a cãzut pe manevrabilitate, raiduri surprinzãtoare prin junglã, întreruperea cãilor de comu- nicaþie ºi aprovizionare. Tac- ticã în care Paul von Lettow- Vorbeck s-a dovedit maestru. Lucrurile aveau sã ia o întorsãturã nefavorabilã pen- tru germani în februarie 1916, când, la comanda trupelor britanice, a fost numit gene- ralul sud-african Jan Smuts (1870-1950), fost adversar al englezilor în timpul rãzboiului anglo-bur (1899-1902) ºi viitor prim-ministru al Africii Împreunã cu soþia Momentul capitulãrii, surprins de un desenator african