Coroana Sfântului Ştefan sau Sfânta Coroană a Ungariei a parcurs un drum de aproape 1.000 de ani, ajungând de la Constantinopol în holul Parlamentului de la Budapesta. Multă vreme s-a considerat că primul rege al Ungariei, Ştefan, a primit coroana păstrată până azi de la Papa Silvestru al II-lea, în anul 1000. În realitate, coroana Sfântului Ştefan a ajuns în Ungaria din Bizanţ, dar a devenit un simbol al legăturii dintre catolicism şi regii maghiari. Modificarea Constituţiei Ungariei din 2011 a introdus în legea fundamentală o referire la Sfânta Coroană, considerată ca o întrupare a continuităţii statalităţii şi a unităţii naţiunii maghiare.
Obiect care a stârnit nenumărate controverse şi polemici, coroana Sfântului Ştefan continuă să provoace noi întrebări. La încoronarea lui Leopold al II-lea de Habsburg drept rege al Ungariei (11 noiembrie 1790), oamenii de ştiinţă au fost uimiţi să descopere inscripţii greceşti şi reprezentări bizantine pe o coroană provenită de la Roma. O primă cercetare amănunţită a obiectului a fost posibilă abia peste mai bine de un secol.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din martie 2013 (552). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.