Concluzia comitetului creat în octombrie 1943 de subsecretarul de Stat permanent din Foreign Office, Alexander Cadogan, pentru a examina viitoarea organizare a SIS în vreme de pace, în fruntea căruia fusese numit Sir Nevile Bland, a fost mult prea optimistă: după victoria asupra Germaniei naziste avea să existe un moment de respiro pentru serviciile secrete. Nu s-a întâmplat aşa, nici în plan intern, nici extern.
Am văzut în numărul trecut care au fost efectele schimbării guvernării, în urma victoriei surprinzătoare a laburiştilor conduşi de Clement Attlee, asupra MI5. Pentru SIS lucrurile au decurs ceva mai lin. Este adevărat, s-a repus eterna problemă a reunificării celor două servicii, dar, ca de obicei, ideea a fost abandonată.
Este plictisitor – şi, recunoaştem, nu tocmai uşor – să urmăreşti sistemul britanic de comisii şi comitete care se creează atunci când se pune problema reformării serviciilor de informaţii sau, cum a fost cazul în timpul războiului, pentru coordonarea activităţilor de spionaj şi contraspionaj. Dar trebuie să recunoaştem că sistemul a funcţionat perfect. De fiecare dată, din aceste comisii şi comitete făceau parte oameni care aveau competenţă pe problemele respective, care colaboraseră şi ştiau cu ce se ocupă serviciile respective, care ţineau cont şi de interesele serviciilor, dar şi de interesele societăţii britanice. Erau tehnocraţi, iar oamenii politici ţineau cont aproape în totalitate de indicaţiile lor. Greu de crezut că un asemeena sistem ar putea funcţiona vreodată la noi.
