SLUJITORII MAIESTĂŢII SALE, CARE NU… EXISTĂ (5)

 Sfârşitul Primului Război Mondial a adus o scurtă perioadă de bucurie în rândurile celor două servicii secrete ale Marii Britanii, de a căror istorie ne ocupăm. Încetarea operaţiilor militare şi nevoile economice pentru refacerea ţării după efortul din timpul războiului au pus rapid problema utilităţii lor în vreme de pace, a dimensiunilor necesare şi implicit a bugetelor ce mai puteau fi alocate, cu evidente implicaţii asupra efectivelor celor două agenţii.

Cu cele mai mari dificultăţi s-a confruntat serviciul lui Vernon Kell, MI5. El avea de îndurat concurenţa unei structuri nou înfiinţate şi puse sub conducerea lui Sir Basil Thomson, în cadrul Scotland Yard, căreia îi revenea lupta contra mişcărilor subversive, în primul rând a comuniştilor (Magazin istoric, nr. 2/2013).

Reducerile bugetare din primii ani de după război ameninţau buna funcţionare a celor două servicii de informaţii. Astfel, la MI5, bugetul pentru 1920 echivala cu suma necesară pentru testarea a cinci tancuri Mark V pe distanţa de 1.000 de mile. Personalul se redusese de la 844 d oameni în momentul Armistiţiului, la 151 în mai 1920 şi continua să scadă. La sfârşitul anului 1926, unul dintre cei mai capabili ofiţeri pleca din serviciu, nemulţumit de salariu, şi mergea să organizeze o structură de informaţii pentru Partidul Conservator. Pentru a suplini lipsa agenturii, Kell a recurs la sprijinul unor organizaţii particulare de informaţii, precum cea creată de oameni de afaceri conservatori, ce doreau supravegherea mişcării sindicale şi a celei comuniste. În sfârşit, Kell a creat un club al foştilor ofiţeri care lucraseră în serviciu, cărora le cerea sprijinul în situaţii deosebite.

Reducerile bugetare au afectat şi efectivele lui MI6. În 1919, în Centrala de la Londra se aflau 50 oameni, iar pe teren, în diferite ţări, 72 de ofiţeri, plus personalul auxiliar. În 1923, în Centrală mai erau doar 16 ofiţeri, iar pe teren 48. MI6 a găsit o sursă de finanţare suplimentară în taxa percepută pentru eliberarea paşapoartelor. De asemenea, pe măsură ce se contura posibilitatea ajungerii la guvernare a laburiştilor, care nu simpatizau deloc serviciile de informaţii, s-au căutat soluţii pentru crearea unor depozite, care să permită serviciului să supravieţuiască.

Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.