SLUJITORII. UN UNIVERS MARGINAL ÎN MOLDOVA SECOLULUI AL XVII-LEA (1)

De-a lungul secolului al XVII-lea, alcătuirea socială a Moldovei a înregistrat schimbări, pe care boierimea nu avea cum să nu le observe. Cu un statut social ameninţat de insecuritatea generală, boierimea moldavă nu mai putea proiecta rolul ei în stat raportându-se doar la instituţia domniei. La începutul secolului al XVII-lea, monopolul politic al marii boierimi şi al înaltului cler a fost desfiinţat în Moldova de către aşa-zişii slujitori, slujbaşi mici ai statului, cu îndatoriri militare şi civile, care au început să pretindă un rol din ce în ce mai însemnat în viaţa politică. Categorie încă destul de confuză, lipsită de omogenitate, din cauza multelor subcategorii ce o alcătuiau, şi insuficient analizată în literatura de specialitate, slujitorii sunt personaje aproape nelipsite din episoadele relatate de Miron Costin. Slujitorii cuprindeau pe toţi aceia care îndeplineau diverse slujbe mărunte în stat, fiind de două feluri: militari şi civili. Prima categorie era propriu-zis oastea ţării. Slujitorii militari primeau leafă sau se bucurau de unele înlesniri fiscale („scuteală“). Uneori mai primeau în folosinţă şi o bucată de pământ din moşia domnească. Deosebirea dintre felul de retribuire a slujitorilor nu era prea mare. În toate cazurile, ei erau recompensaţi de stat pe cale directă (leafă, simbrie) sau indirectă (scuteală şi dare în folosinţă a moşiei statului).

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.