TENISUL: UN JOC CU O ISTORIE ÎNDELUNGATĂ

Pentru pasionaţii de istorie, denumirea de jeu de paume (jocul cu mingea) se leagă de începuturile Revoluţiei franceze, prin jurământul celor 578 de deputaţi ai Stării a treia (în realitate, numai 300 dintre ei au fost prezenţi), care a avut loc pe un teren de jeu de paume de la Versailles, în 20 iunie 1789. Cu acel prilej au hotărât să nu se despartă până când, în Franţa, nu se va adopta o nouă Constituţie. Brusca lor solidaritate l-a obligat pe regele Ludovic al XVI-lea (1774-1791) să ordone clerului şi nobilimii să se alăture Stării a treia (în mod obişnuit, până atunci formată din burghezie, ţărănime şi locuitorii săraci ai oraşelor), în Adunarea Naţională.

Jocul mingii, iniţial, prin lovirea cu palma, goală sau cu ajutorul unei mănuşi cu o faţetă de fier, apoi, ceva mai târziu, cu un fel de strămoş al contemporanei rachete, este un exerciţiu cu mult mai adânci rădăcini în istorie.Se pare că unele dintre primele atestări coboară înspre veacul al XI-lea, în mediile abaţiilor franceze, unde călugării practicau un gen de astfel de joc, lovind mingea cu mâna. Apoi, pe la finele secolului al XIII-lea, câteva universităţi, ca şi unii antreprenori privaţi au deschis terenuri speciale. În epocă erau atestate, în zona pariziană, şi câteva manufacturi de mingi. La 1292 au fost înregistraţi, într-un Paris ce număra în jur de 200.000 de locuitori, 13 artizani specializaţi în confecţionarea unor asemenea mingii (pe lângă, de pildă, numai opt librari!).

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.