Magazin Istoric - noiembrie 2010

19 noiembrie 2010 înveþe meserie ºi tot atunci bucureºtenii mai înstãriþi îºi aduceau slugi în casã. Servitorii ºi servitoarele erau recrutaþi de la biroul servi- torilor, care era în localul Poliþiei Capitalei. Acolo aveau loc ºi tocmelile cu noii stãpâni, dupã ce îºi prezentau calitãþile ºi le arãtau acestora „condi- cuþa“ cu recomandãrile pe care le aveau. Ei se tocmeau a sluji cu luna ºi, mai rar, cu anul. De douã ori pe an, de Sfântul Dumitru ºi de Sfântul Gheorghe, bucureºtenii, care nu aveau o casã a lor, erau cuprinºi de frenezia mutãrii, cãci atunci era data în care se fãceau astfel de schimbãri. La începutul secolului al XIX-lea, fenomenul mutãrii din preajma celor douã sãrbãtori nu a fost semnalat prea des. Cu timpul însã lucrurile s-au schimbat, deoarece a crescut numãrul locuitorilor oraºului, fapt care a dus ºi la extinderea teritoriului Capitalei. Casele se închiriau ºi mobilate ºi nemobilate, pe câte unu, doi sau trei ani. În pragul celor douã sãrbãtori, marea ma- joritate a caselor de închiriat îºi arborau la ferestre anun- þurile. Mutarea se fãcea în funcþie de venitul chiriaºului, adicã cu camionul de lux, cu cãruþa ori cu roaba. Odatã locuinþa schimbatã, micile neplãceri, neluate în seamã la în- ceput, cãpãtau proporþii catastro- fale: igrasie, gân- daci, sobe defecte etc. ºi peste ºase luni ori un an – pentru a câta oarã? – începeau sã fie din nou croite pla- nuri de schimbare. Dupã anii ’30 ai secolului al XIX- lea, cererea devenise alta. Oamenii îºi doreau sã se mute în centru, într-un „block-haus“ confortabil, care avea condiþii mai bune de locuit: calorifere, baie modernã, apã caldã la orice orã din zi ºi din noapte. ªi asta chiar dacã apartamen- tele erau mici, nu exista grã- dinã ºi nici prea multã liniºte ºi intimitate, iar proprietarii cereau preþuri extrem de ridicate. Ziua Sfântului Dumitru era ºi un prilej de bucurie, cãci atunci îºi sãrbãtoreau ono- mastica toþi cei care purtau numele sfântului, încingând chefuri de neuitat, alãturi de familie, rude ºi prieteni, cu mult vin ºi mâncare, la care nu puteau lipsi nici lãutarii. Urmãtoarea sãrbãtoare în calendar este ziua Sfântului Dimitrie Basarabov, nãscut în satul Basarabov, de pe malul apei Lomului, în Bulgaria, ºi care, adus în Bucureºti, a devenit ocrotitorul oraºului. Multe au fost minunile sã- vârºite de sfânt ºi consemnate de documente ºi de memoria contemporanilor acelor vremuri. La mila sfântului au apelat bucureºtenii în cazurile de molimi îngrozitoare, cum a fost ciuma ori holera, ori când seceta ameninþa populaþia. În astfel de cazuri, sfântul era scos din Mitropolie, acolo unde i se odihnesc rãmãºiþele, ºi, dupã ce se fãcea înconjurul Capitalei, într-o lungã proce- siune, era adus în mijlocul oraºului, unde preoþii ºi locuitorii se rugau înlãcrimaþi pentru îndepãrtarea molimei ori a secetei. Textele spun cã, dupã astfel de procesiuni, molimele se diminuau încã de a doua zi, pierind în urmã- toarele zile ori sãptãmâni, iar în caz de secetã, ploaia venea chiar în timpul procesiunii. Documente povestesc ºi cã Sfântul Dimitrie Basarabov asculta nu numai rugile colective ale românilor, ci, cum era ºi firesc, ºi rugã- minþile sincere ale fiecãrui creºtin în parte, care se în- dreptau cu speranþã ºi credinþã spre el. Astfel, se povesteºte cã, în timpul Rãzboiului de Independenþã din 1877-1878, trãia un bãtrân colonel care avea ºapte bãieþi în luptã, pe front. Îngrijorat de soarta lor, el a scris numele copiilor pe o bucatã de hârtie, pe care a pus-o sub capul sfântului, rugându-se acestuia cu lacrimi în ochi sã-i þinã în viaþã. Sfântul i-a ascultat dorinþa ºi toþi cei ºapte bãieþi i s-au întors teferi din rãzboi, spre marea lui bucurie. De la Sfântul Dimitrie Basa- rabov la Sfântul Andrei timpul pare a zbura ºi iatã cã iarna bate la uºã, cu sãrbãtorile ei neasemuite, lãsând în urmã toamna, care a fost întotdeauna cel mai efervescent ºi mai plin de melancolie, deo- potrivã, anotimp al anului. „ Cu ocazia sãrbãtorii Sfinþilor Mihail ºi Gavril, un grup de elevi depune flori la mormântul lui Mihai Eminescu