Magazin Istoric - noiembrie 2010

53 noiembrie 2010 Clãdirea B.N.R. din str. Doamnei, nr. 8, construitã în anii ’40 pentru extinderea activitãþilor bãncii centrale, a fost preluatã în prima parte a anilor ’50 de cãtre Ministerul Finanþelor (iniþial situat în clãdirea Muzeului Colecþiilor de Artã ºi ulterior în clãdirea cu ceas din Calea Victoriei, în care astãzi îºi desfãºoarã acti- vitatea Ministerul Economiei). C opilãrind în Bucureºti, am avut ca reper acea clãdire impozantã (vizavi de cinematograful „Doina“) a Ministerului Finanþelor, fãrã sã-mi închipui cã din anul 1974 voi urca scãrile monu- mentale ca salariat (cercetãtor) al Centrului de cercetãri financiare ºi valutare, devenit în 1977 Institutul de finanþe, circulaþie monetarã ºi preþuri, situat la etajul cinci al clãdirii. În anul 1982, m-am transferat la Direcþia valutarã din Minis- terul Finanþelor (la etajul I, unde se aflã în prezent bi- rourile conducerii executive). Pot deci sã vorbesc astãzi despre mulþi ani petrecuþi în spaþiul acestei clãdiri. La numirea mea în B.N.R., în decembrie 1990, se derula din plin procesul de trans- formare a bãncii centrale, prin separarea activitãþilor comer- ciale ºi plecarea unei mari pãrþi a perso- nalului la nou creata Bancã Comercialã Românã, cu sediul în clãdirea din Bule- vardul Republicii a Ministerului Co- merþului Exterior. Cum proveneam din Ministerul Finanþe- lor ºi datoritã insu- ficienþei spaþiului disponibil, s-a în- cheiat o înþelegere între conducerea B.N.R. ºi cea a Ministerului Finanþelor ca noua Direcþie valutarã, a bãncii, sã rãmânã temporar în clãdirea ministerului, pânã la gãsirea spaþiului adecvat. La acea datã, din fosta Direcþie valutarã a B.N.R. rã- mãseserã doar cinci persoane (dintre care una s-a pensionat dupã o lunã), restul alegând sã lucreze la B.C.R. Acest mic colectiv aflat în douã birouri în clãdirea Chrissoveloni a Sucursalei Bucureºti, din str. Lipscani, avea sã constituie, în mai puþin de un an, nucleul viitoarelor activitãþi legate de operaþiunile valutare, con- tribuind la dezvoltarea ulterioarã a operaþiunilor de piaþã. În aceste condiþii, activi- tatea de coordonare a Direcþiei valutare (neexistând director, ci doar doi directori adjuncþi) a început în biroul de la etajul I – astãzi complet renovat ºi de nerecunoscut (fostul birou nemaiexistând în forma iniþialã) –, alãturi de foºtii colegi din Ministerul Fi- nanþelor, care dupã câteva sãptãmâni au devenit colegii noºtri din B.N.R. Eram, la început, patru persoane în birou. Apoi, direcþia a început sã se mãreascã cu noi anga- jaþi, proveniþi în principal din Ministerul Finanþelor, înde- sându-ne în acel birou destul de mic ca în povestea lui Cehov cu mãnuºa. Pânã în martie 1991, am ajuns la nouã persoane, câte douã-trei la câte un birou, încercând sã re- zolvãm toate problemele ºi mai ales sã ne adaptãm ºi sã învãþãm din mers activitãþile curente noi ale bãncii centrale. D irecþia noastrã avea în responsabilitate ºi operaþiunile legate de Fondul valutar al statului – care administra ºi aloca fondurile necesare de valutã unitãþilor economice de stat la vremea aceea –, aºa cã delegaþii acestora, de regulã în numãr de cel puþin trei-patru, dar de multe ori mult mai mulþi, blocau com- plet activitatea „di- recþiei“ ºi sufocau micul spaþiu pe ca- re-l deþineam. Privind acum în urmã, consider cã Fondul valutar al statului, care dis- tribuia sumele ne- cesare de valutã Sala de Consiliu din sediul vechi al B.N.R. Sediul Sucursalei Bucureºti a B.N.R., fosta Bancã Chrissoveloni