Magazin Istoric - noiembrie 2010

59 noiembrie 2010 punct de vedere istoric, soluþia „bilateralã“ pentru probleme teritoriale, fãrã participarea Poloniei, provocase preocu- pãrile Franþei ºi Marii Britanii în perioada interbelicã, ambele aliate ale Poloniei. Acest aspect istoric a fãcut Lituania „democraticã“ sã ezite la sfârºitul anilor 1980 sã insiste asupra importanþei Tratatului de pace din 1920. Problema majorã pentru membrii lituanieni din C.M.R. o constituia statutul teritorial al Vilniusului. Gu- vernul lituanian, împreunã cu mulþi intelectuali, nu avea nicio îndoialã cã Vilniusul aparþinuse, din timpuri vechi, Lituaniei. Ei susþineau cã Lituania „recuperase“ Vil- niusul în 1940. Totuºi, inte- lectualii lituanieni conside- rau cã recuperarea se fãcuse cu preþul independenþei þãrii (exact cum prevedea proto- colul secret), în vreme ce Anatol Lieven, specialist în istoria balticã, remarca faptul cã dacã Lituania anula protocolul secret, ar fi fost obligatã sã returneze Vilnius Poloniei. Aceastã situaþie i-a pus pe membrii lituanieni din C.M.R. într-o poziþie contra- dictorie: ei cereau cu hotãrâre restabilirea independenþei, în vreme ce tratau pro- blemele teritoriale cu precauþie. G rija lituanie- nilor nu era fãrã temei. Consiliile locale (sovietele) ale þinuturilor cu etnici poloni din Salci- ninkai ºi Vilnius s-au opus liderilor litua- nieni în efortul lor de secesiune din Uniu- nea Sovieticã, por- nind de la Pactul Ribbentrop- Molotov ºi protocolul secret. Sovietele din acele zone argumentau în mod legitim cã teritoriile lor nu aparþinuserã Lituaniei interbelice, de dina- inte de Pact ºi protocol, ºi cã de aceea trebuia sã se desprindã din Lituania, dacã aceasta obþinea ca protocolul sã fie nevalid de la semnare. În realitate, majoritatea litua- nienilor de etnie polonã nu împãrtãºea neapãrat punctul de vedere al sovietelor locale politizate, dar guvernul litua- nian ºi membrii lituanieni din C.M.R. erau atât de preo- cupaþi de pericolul unui iredentism polon, încât au supraevaluat influenþa miº- cãrii locale polone. Opinia pu- blicã din Esto- nia ºi cea din Letonia erau, asemenea ce- lei din Litua- nia, preocu- pate în mod serios de Pac- tul Ribben- trop-Molotov ºi protocolul secret. De exemplu, Frontul Popular Estonian a strâns aproximativ 435.000 semnãturi, cerând reexaminarea protocolului secret. În acelaºi timp, membrii estonieni din C.M.R. ne- gociau cu Moscova pentru a obþine recunoaºterea invali- ditãþii protocolului secret, în vreme ce cei din Letonia, asemenea colegilor din Litua- nia, încercau sã facã apel la opinia publicã pentru aceasta. În iulie 1989, pe când nici cea de a doua, nici cea de a treia ºedinþã a C.M.R. nu putuserã ajunge la vreo concluzie, Ivars Kezbers, secretarul pentru problemele ideologice al Partidului Comunist Leton, a þinut o cuvântare în cadrul Sovietului Suprem leton, în care arãta cã protocolul secret viola legea internaþionalã, împãrþea sferele de influenþã între Germania ºi Uniunea Sovieticã, ignora suverani- tatea republicilor baltice ºi le anexa Uniunii Sovietice. Cuvântarea sa a dus la inten- sificarea miºcãrii letone pen- tru independenþã. În preajma celei de a cincea ºedinþe a C.M.R., Kezbers ºi Sovietul Suprem leton au criticat în mod repetat protocolul secret ºi evenimentele pe care le-a generat în 1939-1940 ca fiind o crimã internaþionalã contra „Suntem aici pentru a restaura independenþa Lituaniei“, declarase Justinas Marcinkevicius