Magazin Istoric - noiembrie 2010

91 noiembrie 2010 M omentul ar putea fi considerat, de fapt, o revenire, un fel de reverenþã, adresatã aniversãrii acestei publicaþii, pentru cã – aºa cum preciza doamna Ghiþescu, la festivitatea de la Muzeul Literaturii – la 28 mai, la Versailles, s-au sãrbãtorit 20 de ani de la înfiinþarea Asociaþiei Europa Creºtinã ºi a publicaþiei Memoria – revista gândirii arestate. S-a lansat acolo, în Franþa, în prezenþa unor redactori ai ei, ºi un numãr special al revistei, în limba francezã. Un alt motiv suplimentar de mândrie pentru redactorii ºi colaboratorii Memoriei , de asemenea evocat, a fost acela cã, în ianuarie 2010, Asociaþia Revistelor, Impri- meriilor ºi Editurilor Literare a acordat publi- caþiei Premiul „Revista Anului 2009“. Or, aflãm din editorialul numãrului 70, cã anul 2009 a fost cel mai greu din istoria revistei, „anul când ni s-a aplicat, pe neaºteptate, lovi- Clio anunþã tura de graþie“. Este vorba despre lipsa fonduri- lor necesare apariþiei. „Dar a fost ºi anul când am simþit din plin cãldura solidaritãþii care ne-a ajutat sã ieºim la liman“. „Nãscutã în hãrmãlaia mediaticã din 1990“, Memoria a dezvãluit, numãr de numãr, prin strãduinþa colaboratorilor ei ºi pe bazã de documente ºi mãrturii, fãrãdelegile unui regim care a dispãrut acum mai bine de douã decenii. În sumarele sale dense, publicaþia a fãcut, prin depoziþiile unor oameni care au suferit direct sau au fost numai martori, o suitã de rechizitorii la rece comunismului. Mulþi se pot întreba de ce avem nevoie de revista Memoria , acum, dupã 20 de ani. Pentru cã ea doar atrage atenþia, fãrã a condamna sau înfiera, asupra unor momente din patrimoniul nostru de experienþã naþionalã, pe care copiii, tinerii trebuie sã le cunoascã. P Florentina DOLGHIN „Vreþi sã înþelegeþi România de azi? Citiþi revista Memoria ! “ Cu acest îndemn ºi-a încheiat discursul doamna Ana Blandiana, vineri, 18 iunie 2010, la reuniunea prilejuitã de lansarea celui de al 70-lea numãr al publicaþiei, aflatã la vârsta de 20 de ani. Editatã de Fundaþia Cultu- ralã omonimã, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, ºi avân- du-l ca fondator pe Banu Rãdulescu, revista gândirii arestate, cum se autointituleazã, ºi-a invitat la „Zidul amintirii“ colaboratorii ºi creatorii, pentru a evoca scene din parcursul dificil al celor douã decenii. Au rãspuns, de la masa amfitrionilor, Micaela Ghiþescu, Gheorghe Derevencu, Mircea Carp, Nicolae Constantinescu, Ana Blandiana, iar din salã mulþi cititori fideli. (Urmare din p. 75) Astfel, cel mai probabil fãrã intenþie explicitã, „dipticul“ celor mai reuºite lucrãri lãsate de Mirea pune, latent, problema bino- mului „apolonic-dionisiac“, dând socotealã, în acelaºi timp, de schimbarea manierei ºi de contestarea unei forme de academism prin alta. Ulterior, s-a vorbit despre stângãcia compo- ziþiei ºi despre nefastele largi suprafeþe aban- donate într-o ceaþã trandafirie. S-a afirmat, de asemenea, cã tocmai aceastã bizarã solitudine ar fi fost miza artistului. Totuºi, nu atât rezolvarea formalã a temei este relevantã, ci faptul în sine cã a ales sã creeze un punct de reper (prin clasicizarea unei legende valahe), precum ºi rolul, asumat pânã la capãt, de a nu înþelege sensul inovaþiilor în artã. Târziu, în al treilea deceniu al secolului trecut, încã era convins cã „nebuniile ºi prostiile unora de astãzi nu-s picturã, nici modernã, nici ne-modernã, ci numai niºte pretenþii absurde cu care se înºalã ei singuri“. P ISPITA ACADEMISMULUI MEMORIA NUMÃRUL 70