ANDREA PALLADIO

„Cel mai imitat arhitect din istorie, al cărui stil a influenţat decisiv dezvoltarea arhitecturii engleze şi americane“, în opinia unuia dintre cei mai cunoscuţi istorici americani ai arhitecturii, James S. Ackerman, Andrea di Pietro dalla Gondola s-a născut la 8 noiembrie 1508, la Padova, într-o familie modestă: tatăl, Pietro, îşi câştiga pâinea din lucrul în minele de piatră, iar, mama, Marta, suferind de un handicap fizic, se ocupa de treburile gospodăriei. Încă de tânăr, de la 13 ani, Andrea a fost angajat de părintele său, pe un contract de şase ani, pe lângă un tăietor de piatră, arhitect şi sculptor cunoscut, Bartolomeo Cavazza da Sossano, de la care a început să fure meseria şi tainele unor profesii destul de dificile, dar căutate în acele vremuri.

Un an şi jumătate i-a fost de ajuns fiului lui Pietro dalla Gondolo; munca extrem de dură, condiţiile vitrege de lucru şi, poate, mai ales, pasiunea pentru sculptură (aprinsă şi de admirarea continuă a uneia dintre operele lui Donatello, emblemă a oraşului) l-au determinat, la începutul lui aprilie 1523, brusc, să-şi părăsească familia şi atelierul meşterului de până atunci şi să se îndrepte spre oraşul vecin, Vicenza. Dar rigorile contractului odată semnat l-au obligat să revină, pentru scurt timp, în Padova natală. Părintele se obligase, la 28 aprilie 1523, în casa unui notar din Vicenza, Bortolo Carpo, să îl convingă să se întoarcă, cel puţin pentru încă trei ani. Misiune aproape imposibilă: căci tânărul se hotărâse deja. În 1524 îl găsim înregistrat, oficial, în rândul sculptorilor din Vicenza.

Acest articol a apărut în numărul din March 2014.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized. Bookmark the permalink.