La începutul secolului al XIX-lea Bucureştiul apărea călătorului occidental ca un mare sat cu căsuţe de chirpici şi străduţe strâmte şi întortocheate, care din cauza ploilor se umpleau de noroi. Un secol mai târziu, înainte de Primul Război Mondial, când era deja capitala regatului, oraşul a devenit unul dintre cele mai frumoase din sud-estul european, fiind considerat „micul Paris“. Ce tip de transformări au avut loc? Cum s-au produs şi cine le-a realizat?
O caracteristică a dezvoltării Bucureştiului a fost aceea de a fi avut loc înaintea creării statului naţional, fapt care o diferenţiază de celelalte capitale din sud-estul Europei. Într-o primă fază, în Bucureşti a avut loc un proces de modernizare, urmărind modele care veneau din Europa occidentală şi, mai ales, din Paris, chiar dacă, în mod paradoxal, cei care l-au promovat au fost oameni politici proveniţi din Orient, mai ales din Rusia. După războiul din 1828-1829, dintre Imperiul Otoman şi cel Rus, care a dus la instaurarea dublului protectorat ruso-otoman asupra Moldovei şi Ţării Româneşti, au fost introduse Regulamentele Organice, care organizau diferite aspecte ale vieţii sociale, economice şi politice. S-a creat Sfatul orăşenesc, un organ administrativ ales în fiecare an de cetăţeni înstăriţi, care avea putere decizională în domeniile urbanisticii şi infrastructurii.
