La întretăierea bulevardelor Carol şi Elisabeta cu strada Colţea (astăzi Bulevardul I.C. Brătianu) a fost amplasat în 1903 monumentul lui I.C. Brătianu, ridicat prin subscripţie publică, operă a sculptorului Ernest Dubois. În vârf era înfăţişat, în picioare, Ion C. Brătianu, alături de figura alegorică a României încoronate, arătând cu mâna dreaptă către nord. Mai jos, pe piedestal, România Nouă, o femeie tânără ce rupe lanţul robiei (1877), iar pe partea opusă, România Muncii, o femeie cu doi copii, oferea lui Ion C. Brătianu laurii recunoştinţei. Pe postament se aflau două altoreliefuri, unul reprezentându-l pe Ion Brătianu în 1848 vorbind naţiunii, celălalt pe Prinţul Carol, salutat la sosirea sa în România de Ion Brătianu şi de popor. Pe soclul larg, în cele patru colţuri se afla câte o femeie, fiecare aşezată în atitudini deosebite. Monumentul a fost înlăturat în 1948.
O personalitate emblematică a politicii româneşti, Ion C. Brătianu (1821-1891) a fost unul dintre fondatorii Comitetului revoluţionar din Ţara Românească (mai 1848), secretar al Guvernului provizoriu şi şef al Poliţiei Capitalei. După înfrângerea Revoluţiei se refugiază la Paris, unde va derula o intensă activitate de susţinere a cauzei naţionale a românilor pe lângă cercurile politice franceze. Se reîntoarce în ţară în 1857, când va fi ales deputat în Adunarea ad-hoc (iunie 1857) şi Adunarea Electivă (ianuarie 1859), care îl va desemna pe A.I. Cuza domn al Ţării Româneşti.
