Când Ioan Massoff publica – aşa cum am văzut în episodul anterior – în numărul de Crăciun al Jurnalului de dimineaţă reportajul O pagină de istorie contemporană. Cum a fost pregătită şi înfăptuită lovitura de stat de la 23 August 1944, trecuseră doar patru luni de când România „întorsese armele“. Articolele celui ce întemeiase şi avea să conducă timp de aproape trei ani Jurnalul de dimineaţă – una dintre cele mai nobile personalităţi ale ziaristicii româneşti, Tudor Teodorescu-Branişte – dedicate aceluiaşi moment apăreau tot atunci. În consecinţă, toţi cei implicaţi de o parte şi alta a baricadei erau în viaţă. Cu menţiunea că Ion Antonescu şi Mihai Antonescu se aflau în detenţie la Moscova, putând să-şi spună versiunea lor abia peste aproape doi ani în timpul procesului le-a fost fabricat, nu intentat.
În consecinţă, ceea ce au spus atunci era grevat de presiunile psihologice exercitate asupra lor în cei doi ani de anchetă în stare de arest, iar în cazul lui Eugen Cristescu şi chiar Mihai Antonescu se mai adăuga şi speranţa că „demascând“ public pe Gheorghe I. Brătianu – de pildă –, nu vor trece prin faţa plutonului de execuţie.
Chiar Iuliu Maniu, martor aflat în libertate, preşedintele unui partid politic, îşi va modifica depoziţia şi anume tocmai partea legată prezenţa lui la Palatul Regal în ziua de 23 august.
