Primul Război Mondial sau „Marele Război“, cea dintâi conflagraţie a erei industriale – sau, mai precis, cum pătrunde azi tot mai des în limbajul specialiştilor, al „primei ere maşiniste“, cea de a doua dezvoltându-se odată cu apariţia computerului – a avut un rol covârşitor în organizarea de tip liberal a celei dintâi ordini globale. Dincolo de componenţa taberelor beligerante, mai presus de obiectivele urmărite de ele prin război sau – sub o altă perspectivă – fără legătură directă cu responsabilitatea declanşării cumplitului conflict care a secerat circa 10 milioane de vieţi doar din rândurile militarilor se află alte realităţi. Ele sunt cu mult mai importante istoric şi se cer rememorate azi, la vârsta centenară a evenimentului.
Astfel, prăbuşirea marilor imperii europene – habsburgic, ţarist, german, otoman – a dat o altă înfăţişare hărţii politice planetare şi a determinat altă conformaţie şi evoluţie a noii ordini globale post-„Marele Război“. Era deopotrivă un triumf al ideii naţionale care regenerase istoric veacul precedent – harta politică europeană, dar nu numai, a ţintuit permanenţa noilor state-naţiune pe ruinele fostelor imperii –, dar şi al noii paradigme formatoare sistemic, cea liberală.
Teoriile recente ale relaţiilor internaţionale subliniază continua optimizare a organizării liberale începute atunci, marile transformări geopolitice contemporane (de la evoluţia UE la „pivotul asiatic“ al S.U.A., de la vitalitatea remarcabilă a noilor puteri emergente la crizele succesive din Orientul Mijlociu etc.), fiind definite ca eforturile de plămădire a celei de a treia ediţii a acestei paradigme destinate să asigure evitarea războaielor globale.
