Pentru a ilustra dimensiunile bazinului de recrutare a luptătorilor din unităţile Spetsnaz, este suficient să amintim că în anul 1936 1.406.000 de tineri erau membri ai unor cluburi de paraşutism, iar în 1939 U.R.S.S. avea de aproximativ 200 de ori mai mulţi paraşutişti decât toate ţările lumii la un loc!
Forţele militare cu destinaţie specială au fost create încă din timpul Războiului Civil, mai întâi în cadrul Armatei Roşii şi apoi sub conducerea C.E.K.A., fiind suficient să amintim aici „Divizia Dzerjinski“ sau „Detaşamentul pentru scopuri speciale“. Mai cu seamă de la jumătatea anilor ’60, aceste trupe au avut un tratament privilegiat, în sensul alocării resurselor umane şi materiale necesare. Formaţiunile sovietice au devenit cunoscute sub denumirea generică Spetsnaz (Spetsialnoye naznachenie – trupe cu destinaţie specială), fiind subordonate GRU (Direcţia Generală de Informaţii a Marelui Stat Major al Armatei Sovietice) şi integrate în structura trupelor aeropurtate, a căror uniformă o şi purtau. De la înfiinţare şi până astăzi sunt apreciate drept cele mai bine instruite şi dotate unităţi din cadrul forţelor armate sovietice/ruse.
În jurul anului 1980, se estima un efectiv de 30.000 de luptători. Potrivit defectorului sovietic Viktor Suvorov, efectivul Spetsnaz putea creşte, la nevoie, de trei-patru ori prin mobilizarea rezerviştilor. Exista alocat câte un regiment Spetsnaz pentru fiecare dintre cele trei teatre de operaţii, câte o brigadă pentru fiecare dintre cele patru flote sovietice şi câte o brigadă independentă în fiecare district militar al U.R.S.S.
