La 4 aprilie 1944, Bucureştiul a fost atacat pentru prima dată de aviaţia americană. Sub sutele de imobile lovite de bombe au fost îngropaţi peste 5.000 de morţi şi răniţi, iar alte câteva mii au rămas sinitraţi. După numărul victimelor şi al pagubelor produse, bombardamentul din 4 aprilie 1944 a fost cea mai mare tragedie pe care capitala României a înregistrat-o în secolul trecut.
Era o zi de marţi, cu soare, caldă. În Capitală se desfăşurau exerciţiile pregătitoare în cazul atacurilor aeriene. Sirenele sunau prealarma, apoi alarma propriu-zisă. La ora 10.30 a sunat prealarma. Bucureştenii, care ieşiseră pe străzi ca să se bucure de vremea frumoasă, nu s-au îngrijorat, pentru că exerciţiul fusese anunţat în presă cu următoarea precizare: „Cu ocazia acestui exerciţiu de prealarmare, activitatea nu-şi va întrerupe cursul ei normal“. Nimeni nu ştia însă că, la aceeaşi oră, o formaţie de 350 bombardiere de tip B-24 şi B-17, aparţinând Forţei 15 Aeriene a S.U.A., decolase din sudul Italiei, având ca obiectiv Gara de Nord, Atelierele C.F.R. şi triajul de la Chitila.
După ce au survolat Marea Adriatică, bombardierele americane au urmărit itinerarul nord Lacul Scutari–Krusevac–Vidin, în direcţia României. Vremea urâtă de deasupra Balcanilor a ăcut ca o parte din formaţie să abandoneze misiunea şi să se întoarcă la bază. Şi-au continuat zborul spre obiectiv doar 170 de bombardiere B-24 „Liberator“, din Grupurile 98, 376, 449, 450 şi 451, majoritatea aparţinând Escadrei 47 Aeriene. Au intrat în spaţiul aerian românesc între Calafat şi Bechet, în patru valuri, începând cu ora 13.10.
