Comunicat de presă
7 decembrie 2016

Muzeul Naţional Cotroceni – 25 de ani de existenţă în cultură

Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 7 decembrie 2016, orele 18.00, „Gala aniversară – MNC 25 de ani de existenţă în cultura românească”, eveniment menit să evidenţieze prestigiul Muzeului Naţional Cotroceni şi contribuţia sa la expunerea şi prezervarea patrimoniului naţional, la dezvoltarea interesului pentru cultura şi istoria românească, la susţinerea unor evenimente culturale de marcă (expoziţii, concerte, lansări de carte, festivaluri) şi a unor artişti talentaţi de prestigiu sau aflaţi la început de drum.

Acum douăzeci şi cinci de ani, Muzeul Naţional Cotroceni şi-a deschis porţile în slujba unui ideal: valorificarea istoriei ansamblului medieval şi modern Cotroceni, ilustrarea vieţii şi activităţii marilor personalităţi ale istoriei românilor al căror nume este legat de acest loc: Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Barbu Ştirbei, Alexandru Ioan Cuza, Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, personalităţi care de-a lungul timpului au fost artizanii şi creatorii României moderne şi care au dat Cotrocenilor fastul şi strălucirea de odinioară, şi nu în ultimul rând păstrarea şi valorificarea unui patrimoniu inestimabil.

În toţi aceşti ani, Muzeul Naţional Cotroceni a avut ca principal obiectiv punerea în valoare a patrimoniului propriu, dar şi a patrimoniului mobil provenit din colecţiile unor muzee şi instituţii colaboratoare, în cadrul nenumăratelor expoziţii temporare cu tematică diversă: istorie, pictură, sculptură, artă decorativă. Prin organizarea unor expoziţii de pictură, cu lucrări de o mare valoare patrimonială semnate de mari clasici ai picturii româneşti: Carol Popp de Szathmari, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Iosif Iser, Rudolf Schweitzer-Cumpăna etc. s-a urmărit pe de o parte evidenţierea geniului artistic românesc, iar pe de altă parte, apropierea acestor slujitori ai penelului de lumea satului românesc, de portul popular din diverse zone ale ţării, de tradiţiile şi obiceiurile româneşti, imortalizarea unor peisaje pitoreşti sau a unor personaje ale istoriei naţionale.

Muzeul Naţional Cotroceni îşi propune să continue misiunea sa, aceea de a fi un spaţiu al dezbaterii şi dialogului artistic, iar pe de altă parte, să sprijine iniţiativele privind procesul de restaurare, conservare şi valorificare a patrimoniului cultural naţional, ca modalitate de promovare a identităţii naţionale, în strânsă legătură cu mediul academic şi societatea civilă.
Gala aniversară „MNC 25 de ani de existenţă în cultura românească” se va desfăşura după următorul program:
orele 18.00 – ceremonie de acordare a medaliilor şi diplomelor aniversare colaboratorilor din muzeeşi instituţii de cultură şi partenerilor mass -media ai Muzeului Naţional Cotroceni;
orele 18.30 – concert de gală „Poveste de iarnă” susţinut de soliştii, corul şi orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”;
orele 20.00 – recepţie.
Muzeul Naţional Cotroceni, instituţie reper în rândul muzeelor cu specific memorialistic, va desfăşura şi în viitor o activitate intensă şi variată, cu caracter cultural-ştiinţific şi educativ, concentrată pe promovarea valorilor istoriei şi artei, în conformitate cu cerinţele actuale ale muzeologiei şi ale publicului vizitator din ţară şi străinătate.

Parteneri media: Agenția Națională de Presă Agerpres, HYPTV, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România București FM, Onlinegallery.ro, Diplomat Club, Vacanțe la țară, Traveller Magazin, ArtOut, Fundația Culturală „Magazin Istoric”, Historia, Asociația Redescoperă Istoria, Q Magazine, TVR Internaţional

Persoană de contact:
Ştefania Dinu
tel: 0213173100
email: stefania.dinu@muzeulcotroceni.ro

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.