Autocraţiile Totalitare: Concepte, Fapte Istorice, Personalităţi

Invitaţie participare la conferinţă

În continuarea preocupărilor Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului de a dezbate subiecte importante pentru istoria recentă, vă invităm să participaţi la conferinţa:

AUTOCRAŢIILE TOTALITARE: CONCEPTE, FAPTE ISTORICE, PERSONALITĂŢI

ce va avea loc joi 7 iulie 2018.

În cadrul evenimentului vor fi acceptate contribuţii ştiinţifice cu o mare diversitate tematică: teorii şi concepte asupra regimurilor politice nedemocratice; relatarea sau reevaluarea unor evenimente din istoria recentă; prezentarea unor aspecte inedite privind viaţa şi activitatea unor personalităţi ş.a.

Conferinţa se adresează cercetătorilor, cadrelor universitare, doctoranzilor şi masteranzilor care pot aduce contribuţii semnificative la analiza acestui fenomen istoric. Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită titlul comunicării şi un rezumat de maxim 500 de cuvinte, împreună cu un CV, la adresa secretariat@totalitarism.ro până la data de 31 iunie 2018.

Conferinţa este deschisă publicului, în baza unei înscrieri prealabile la telefon 021/230.69.92 sau prin e-mail la secretariat@totalitarism.ro.

Str. Arh. Gr. Cerchez nr. 16, sector 1, Bucureşti. tel. 021/230.69.92, fax.021/ 230.76.82
e-mail: secretariat@totalitarism.ro; site:www.totalitarism.ro

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.