București, 1 iunie 2015
Caravana culturală “Teatrul Naşte Dialog” la Cluj-Napoca
Asociația „O Șansă Pentru Viitor” în parteneriat cu Asociația „Concordia Oslo” anunță cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, a doua oprire a caravanei culturale pe data de 2 Iunie 2015 la Cluj-Napoca, din cadrul proiectului „Teatrul Naşte Dialog” finanţat print-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României.
Caravana culturală va avea loc la Liceul Teoretic „Avram Iancu” (str. Onisifor Ghibu) începând cu ora 09:00. În cadrul manifestării culturale 14 liceeni din Bucureşti și Ilfov vor susţine un seminar interactiv de istorie a minorităţilor din România, un workshop de olări-ceramică și vor încheia prin punerea în scenă a piesei de teatru „Greşeli umane”. Piesa de teatru abordează problema discriminării şi a prejudecăţilor existente în rândul tinerilor din România cu privire la integrarea minorităţilor. Originalitatea scenariului este dată de faptul că acesta a fost conceput chiar de beneficiarii proiectului, cei 28 de elevi din Bucureşti şi din judeţul Ilfov, sub îndrumarea regizoral-artistică a Maestrului Cristian Mihăilescu.
Evenimentele din cadrul proiectului “Teatrul Naşte Dialog” propun crearea unor spaţii culturale şi a unei reţele de socializare inter-regionale care să promoveze dialogul intercultural şi multicultural pe teritoriul României, dar și pe cel norvegian, prin implicarea tinerilor în activităţi ce însumează arta spectacolelor, educaţia non-formală şi aspecte ale tradiţiei româneşti. Elevii participanţi pe care dorim să-i transformăm în formatori culturali şi-au propus să schimbe percepţia societăţii cu privire la minorităţile din România prin diseminarea informaţiilor pe care le-au acumulat sub îndrumarea domnului Conf. Univ. Dr. Sabin Drăgulin, specialist în fenomenul migraţiei.
Desfăşurarea workshop-ului de olărit-ceramică va fi o modalitate extraordinară prin intermediul căreia liceeni din toată ţara vor cunoaşte tradiţia ancestrală a modelării lutului cu scop artistic sau utilitar, promovând meşteşugul românesc ca element de identitate naţională.
Ne dorim ca toți liceenii implicați să devină cetăţeni activi, conştienţi de problemele concrete din societatea în care trăiesc, capabili să găsească propriile răspunsuri şi soluţii în diverse conjuncturi socio-culturale.
Aşadar, vă invităm să urmăriţi parcursul caravanei culturale ce va ajunge în 10 licee, opt din România și două din Norvegia.
Pentru participare rugăm persoanele interesate să confirme telefonic la numărul 0729.806.313 sau să prin e-mail la adresa teatru@ospv.ro
Pentru mai multe detalii și informații urmăriți-ne pe platforma oficială www.teatru.ospv.ro
și pe pagina de Facebook
https://www.facebook.com/theatredialogbox
Dialog susţinut de: Opera Comică pentru Copii, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”-Bucureşti, Liceul Tehnologic „Elie Radu”- Bucureşti, Liceul Teoretic „Avram Iancu”-Cluj-Napoca, Colegiul Național “Mihai Viteazul”-Sfântu Gheorghe, Asociaţiei de Tineret „ECOU”.