Conexiuni culturale europene

Comunicat de presă
29.07. 2015

Luni, 3 august 2015, orele 10.30 – 12.30, la Biblioteca Municipală “B. P. Haşdeu”, din Chişinău, Republica Moldova, Fundaţia Dignitas, Centrul pentru Dezvoltare Democratică, Institutul Cultural Român din Chișinău şi Radio Chişinău organizeză dezbaterea culturală cu tema „Conexiuni culturale europene”.

Evenimentul urmăreşte dezvoltarea colaborării culturale între actori ai celor două ţări, conectarea educaţiei, cercetării, artei şi literaturii la nivel european şi internalizarea cunoştinţelor şi valorilor în limba maternă într-o Europă a parteneriatului şi solidarităţii.

În cadrul dezbaterii va fi prezentat proiectul iniţiat de Fundaţia Dignitas “Demnitate prin cultură”, care are ca obiectiv colectarea de cărţi şi reviste în limba română şi donarea acestora unor segmente specifice de utilizatori, care gândesc şi vorbesc în limba română, din instituţii de cercetare, educație şi cultură, societatea civilă, autorităţile publice dar şi pentru publicul larg din Republica Moldova.

Parteneri din România care participă, până în prezent, la proiect: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului-Academia Română, Muzeul Literaturii Române, Centrul pentru Studii Complexe din cadrul UNESCO, Centrul pentru Dezvoltare Democratică, Fundaţia Revista Contemporanul, Fundaţia PACT, Asociația culturală Smart Art, Fundatia Culturala Bartoc, Revista Economistul, Asociaţia “Rădăcinile Neamului Românesc”, Fundația Culturală Magazin Istoric, istoricul Adrian Cioroianu, istoricul Radu Ciuceanu, dr.ing. Florin Munteanu, Facultatea de Litere din Universitatea București.

Proiectul este realizat în colaborare cu instituții și organizații din Republica Moldova: Institutul Cultural Român din Chișinău, Radio România Chișinău, Direcția Culturală a Primăriei municipiului Chișinău – Biblioteca Municipală “B.P.Hașdeu”, Chișinău , Primăria Cîrnățeni si Primăria Zain, ambele din Raionul Caușeni. Asociația Poduri de Dor și Asociatia Dialog Pro din Chișinău.

Conform acordurilor de parteneriat semnate, cărțile și publicațiile cedate cu titlu gratuit de către partenerii din România către Fundația Dignitas, vor fi distribuite de către aceasta, în mai multe etape, la destinatarii donațiilor din Republica Moldova.
Detalii la email office@fundatiadignitas.ro sau mobil 00 40 74 888 1337

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.