Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația și Editura Istoria Artei

Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București

Asociația și Editura Istoria Artei vă invită miercuri, 28 septembrie, începând cu ora 18:30, la Casa Mincu, la evenimentul de lansare a celui de-al doilea volum al monografiei „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București”, colecția Familii istorice, 2016, autor dr. istoric de artă Oana Marinache.

Lucrare este o investigație minuțioasă a vieții, activității și realizărilor constructive ale membrilor familiei Bibescu-Basarab Brâncoveanu, materializată într-o monografie complexă, dedicată uneia dintre cele mai importante familii boierești muntenești din secolul al XIX-lea.

Cercetarea, dezvoltată piramidal, după schema genealogică a familiei princiare, pe parcursul a patru generații, a necesitat publicarea tezei de doctorat a Oanei Marinache în două volume de mari dimensiuni, datorită colectării unui imens material documentar și a profunzimii cu care autoarea a abordat subiectul enunțat. Primul volum a apărut la sfârșitul anului 2015 la Editura Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia și a fost distins în aprilie 2016 cu Premiul Fundației „Magazin istoric” și al Asociației „Sanda și Virgil Cândea”.

Acest al doilea volum, o „saga” a descendenților familiei princiare, continuă cu a doua generaţie de prinți Bibescu, cea a fiilor domnitorului – Grigore, Nicolae, George și Alexandru – exponenți ai culturii mediului intelectual parizian (prin educație, carieră militară, reședințe și acte de societate). Frații Bibescu au trăit atât la Paris (în urma abdicării și exilului tatălui lor) cât și la București, adoptând din cutumele franțuzești, din standardele de reprezentare pentru construirea de reședinţe somptuoase, de tip «hôtel particulier», inspirate de stilurile istoriciste.

20160921_bibescu

Cartea de față este structurată pe șapte mari capitole: Paris, Bucuresci, Moșii, Filipescu, Brâncovenii, Surorile, Martha, din care ultimul este cel mai consistent și bogat capitol și datorită Marthei Bibescu, care a lăsat posterității documente iconografice și surse literare, care să releve indirect un cult al personalității sale de excepție. De altfel, demersul de recuperare face parte și din proiectul „Anul cultural Martha Bibescu 130”.

„Prezentarea unor documente iconografice nou descoperite în fondurile de fotografii din fototeca Arhivelor Naționale și din biblioteci specializate, asigură volumului de față reputație științifică prin crearea unei solide baze bibliografice de referință pentru domeniul istoriei artei, pentru expertiza arhitecturală a construcțiilor istorice și o componentă teoretică și pedagogică pentru învăţământul de arhitectură și de artă.” (prefață de conf. dr. arh. Ruxandra Nemțeanu)

Prezentarea cărții se va face și sub formă de proiecție video pe durata evenimentului.

Proiectul editorial este realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din Timbrul Arhitecturii 2016, al Asociației „Sanda și Virgil Cândea” și din donațiile lui Radu Ștefan și ale Cristinei Vergatti

Date tehnice: format 195 x 245 mm, 544 pagini, duotone, coperta cu clape
Concept grafic: Cristian Gache
Preț subvenționat: 19,57 lei

Casa Mincu este sediul Ordinului Arhitecților din România și se află pe str. Arthur Verona nr. 19. Accesul permis este pentru 50 de participanți.

https://www.facebook.com/events/348181972237549/

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.