FREDERIC AL II-LEA CEL MARE

Unul dintre principii iluminaţi ai Europei secolului al XVIII-lea, Frederic al II-lea cel Mare, din Casa de Hohenzollern, a fost deopotrivă al treilea rege al Prusiei (1740-1786) şi al 14-lea prinţ-elector de Brandenburg, sub numele de Frederic al IV-lea, fiind supranumit, sentimental, „Der Alte Fritz“ (Bătrânul Fritz). A domnit 46 de ani, două luni şi 16 zile. Avea înclinaţii spre filosofie, lingvistică (ştia perfect latina şi franceza, care a fost pe timpul său limba Curţii din Berlin), literatură franceză (a corespondat cu Voltaire şi Diderot) şi muzică (cânta foarte bine la flaut şi a compus 100 de sonate pentru acest instrument).

Frederic al II-lea s-a urcat pe tron la 28 de ani, în 1740, regatul său fiind fragmentat în Prusia Orientală (capitală Koenigsberg, azi Kaliningrad – enclava rusă de la Baltica), la est, cu principatul Brandenburg şi ducatele Magdeburg şi Pomerania (capitala la Berlin), la centru, şi comitatele Lingen, Mark şi Ravensburg, la vest.

Regatul Prusiei era puternic, pentru că raportul populaţie-armată îl plasa în a treia poziţie europeană. Deşi tatăl său, Frederic Wilhelm I, supranumit Regele Sergent (1713-1740), făcuse din Prusia o putere europeană de prim rang (80.000 de militari bine echipaţi, perfect instruiţi, disciplinaţi şi extrem de rapizi în manevre), evitând războaiele pe care le considera riscante şi costisitoare, Frederic cel Mare şi-a început domnia cu o acţiune militară, care se încadra ideilor sale anterioare cu privire la guvernare, idei consemnate în eseul Antimachiavel, din 1739: „Sunt două modalităţi prin care un principe poate să-şi sporească faima. Una este cucerirea, un principe războinic mărindu-şi teritoriile prin forţa armatelor sale; cealaltă este o bună guvernare, când un suveran iscusit face să înflorească în ţara lui toate artele şi ştiinţele, care o fac mai puternică şi mai civilizată. Artele cele mai necesare vieţii sunt agricultura, comerţul şi manufacturile; cele care fac mai multă onoare spiritului uman sunt geometria, filosofia, astronomia, retorica, poezia, pictura, muzica, sculptura, arhitectura, gravura şi ceea ce înţelegem prin Belle Arte“.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste. Salvează legătura permanentă.