Freedom Express

fredom_express_logo

INFORMAȚIE DE PRESĂ
Varșovia, 17 iunie 2014

„Freedom Express”. Fi pasager în vehiculul timpului.Pornește într-o călătorie pe urmele evenimentelor, care au schimbat acum 25 de ani fața Europei. Procesul de recrutare ține până la sfârșitul lui iunie.

„Freedom Express” este o călătorie de două săptămâni prin șase țări ale fostului bloc comunist, la care i-au parte douăzeci de tineri artiști, oameni de știință, ziariști și animatori din domeniul culturii din toată Europa. Proiectul începe pe 29 august în Gdańsk și se sfârșește la Berlin. În cadrul programului călătoriei sunt prevăzute acțiuni de street-art, jocuri de oraș, ateliere, întâlniri cu artiști și reprezentanți ai opoziției precum și filmări comune cât și realizarea împreună a unui blog. Întreaga acțiune va fi înregistrată în cadrul unui film documentar, care va prezenta confruntarea tinerei generații cu urmele transformărilor din Europa Centrală și de Est.

Pentru a face parte din grupul de călători este îndeajuns să completați până la sfârșitul lui iunie formularul de participare de pe site-ul www.freedomexpress.enrs.eu și să pregătiți o lucrare artistică, științifică sau jurnalistică, care să exprime atitudinea personală a autorului față de transformările anului 1989 și drumul spre libertate al țărilor Europei Centrale și de Est. Printre lucrările trimise pot fi de asemenea opere grafice, fotografii, colaje, filme scurte, eseuri, interviuri cu martorii istoriei.

Organizatorul campaniei socio-educative „Freedom Express” este Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate, iar printre experții care îi vor selecta pe participanții la călătorie se numără, printre alții: Krzysztof Czyżewski, scriitor polonez, traducător și director al Centrului „Pogranicze” din Sejny, Michał Murin, artist-perfomer slovac, autor al cărților despre arta contemporană și al cursurilor pe tema noilor forme de mass-media, Matthias Kneip, renumit publicist german, poet și scriitor, colaborator al Institutului Culturii Poloneze din Germania și Lia Perjovschi, una dintre cele mai cunoscute artiste din domeniul artelor vizuale din România.

Informații detaliate despre proiect, regulamentul de recrutare și formularul de participare puteți găsi pe pagina www.freedomexpress.enrs.eu . Vă invităm de asemenea pe profilul campaniei de pe Facebook: www.facebook.com/madeineightynine .

Organizator principal: Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate

Co – organizatori: Centrul Național al Culturii, Fundația pentru Cercetare asupra Dictaturii a Partidului Socialist al Unității Germane (SED), Institutul de Cercetare a Istoriei Transformației din Budapesta

Parteneri strategici: Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (Polska), Ministerul de Externe (Polonia), Autoritatea Reprezentantului Guvernului Federal pentru Cultură și Mass-media (Germania), Ministerul Resurselor Umane (Ungaria) Miisterul Culturii (Slovacia)

Parteneri: Europeana (Olanda), Institutul Memoriei Naționale (Slovacia), Muzeul Național din Praga (Cehia), Fundația Forum 2000 (Cehia), Biblioteca Václav Havel (Cehia), Institutul Memoriei Naționale (Polonia), Centrul European al Solidarității (Polonia), Centrul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (România)

Date de contact pentru mass-media:
Joanna Orłoś, PR&Media Consultant, Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate e-mail: joanna.orlos@enrs.eu, tel. 22 891 25 00, tel. +48 512 30 77 91

Rețeau Europeană Memorie și Solidaritate (REMS) este o rețea internațională, al cărei scop este cercetarea, documentarea și popularizarea cunoștiințelor despre istoria Europei în secolul XX și modalitățile de comemorare ale acesteia, punându-se accentul mai cu seamă pe prezentarea perioadei dictaturilor, a războaielor și a revoltelor sociale împotriva lipsei de libertate. Membrii Rețelei sunt: Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria și România. Austria și Cehia au statut de observatori. Informații detaliate puteți găsi la: www.enrs.eu , www.facebook.com/enrs.eu

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.