IISUS, JUDECĂTORUL FEMEII PĂCĂTOASE

Episodul „femeii păcătoase“ (relatat de Evanghelia după Ioan) se înscrie în cadrul primei etape a prigonirii lui Iisus, declanşate de autorităţile religioase ale Ierusalimului, după ce Marele Preot Caiafa a decretat că „e mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul“ (Ioan 11, 50). Prigoană care avea să fie continuată şi desăvârşită cu procesul judiciar condus de Pilat din Pont. În această pildă, Iisus apare, prin forţa împrejurărilor, în ipostaza de judecător ad-hoc.

În Templu, pe când Iisus îşi învăţa poporul, unii dintre membrii sectei fariseilor şi câţiva cărturari i-au adus o femeie prinsă în adulter. Cu insistenţă, i s-au adresat Învăţătorului: femeia a fost prinsă asupra faptului de adulter şi, potrivit Legii lui Moise (Tora), trebuie lapidată. „Tu ce părere ai?!“ Depăşind ispita, Iisus a rostit celebrele cuvinte, care au devenit simbolul păcatului: „Cel fără de păcat dintre noi să arunce cel dintâi piatra asupra ei“ (Ioan 8, 7). Resimţind mustrări de cuget, ispititorii au dispărut fără urmă. Ridicându-şi ochii, Mântuitorul a întrebat-o pe învinuită: „… unde sunt pârâţii tăi? Nu te-a osândit niciunul?“ (Ioan 8, 10). Recunoscându-l, ea i-a răspuns: „Niciunul, Doamne“.

Punându-i pe farisei şi pe cărturari să-şi facă un fel de proces de conştiinţă, spre a găsi, astfel, „anti-ţapul ispăşitor“, cel care este fără de păcat a inversat complet perspectiva. Astfel, i-a forţat să treacă de la o justiţie din afară, la o justiţie dinăuntru, de la una manifestată prin execuţie publică, colectivă şi anonimă a sentinţei, la o justiţie întemeiată pe examenul conştiinţei, în forul interior al fiecăruia, la responsabilitatea individuală a celui care aruncă primul piatra.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste. Salvează legătura permanentă.