Istorie și istorici la Universitatea din București – dimensiuni instituționale – proiecte intelectuale – secolele XIX-XX

Facultatea de Istorie

Istorie și istorici la Universitatea din București – dimensiuni instituționale – proiecte intelectuale – secolele XIX-XX

20-21 Noiembrie 2014
Facultatea de Istorie, Universitatea din București

Facultatea de Istorie a Universității din București organizează Conferința Istorie și istorici la Universitatea din București – dimensiuni instituționale – proiecte intelectuale – secolele XIX-XXI.

Încă de la crearea sa în anul 1864, Universitatea din București a reprezentat un factor instituțional decisiv în conturarea spiritului public din România, a dezbaterilor intelectuale ce au condus la formarea modernității românești. Disciplină științifică cu un puternic impact și cu o semnificativă determinare ideologică, istoria a reprezentat, alături de literatură și filozofie, un spațiu al configurării noii culturi politice românești. În acest spațiu cultural și educativ, istoricii au avut un rol esențial în formarea și pregătirea specialiștilor în domeniu, ca și în schimbul de idei și coalizarea teoriilor istorice.

Manifestarea își propune să aducă în atenția specialiștilor o serie de probleme legate de locul și rolul Universității din București în dezvoltarea cunoașterii istorice, în formarea și pregatirea specialiștilor în domeniu, locul și rolul istoricilor de la Universitatea din București în constituirea câmpului istoriografic românesc.

Tematică

  • Aspecte și etape ale internaționalizării dezbaterii istoriografice
  • Istoricii și politicul
  • Direcții, școli de gândire istorică, dezbateri și polemici
  • Statutul profesorului universitar
  • Istoriografia – în direcția sau contra curentului dominant de gândire?
  • Strategii ale istoricilor din Universitate de poziționare în plan național și internațional (relațiile cu Academia Română și foruri academice din străinătate, institute de cercetare, cu alte Universități, foruri culturale)
  • Studenții Facultății de Istorie. Admitere, pregătire, debușee profesionale
  • Structuri și evoluții instituționale

Participare
Conferința se adresează cadrelor didactice universitare, cercetătorilor și doctoranzilor, tuturor specialiștilor interesați de studierea științei istorice și a grupului profesional al istoricilor de la Universitatea din București, nu doar sub aspectele relativ neutre ale pozitivismului, cât, în mod deosebit, al cercetării tuturor aspectelor menționate din perspectiva istoriei ideilor, a grupurilor culturale, a limbajelor aflate în conflict.

Condiții
Timpul alocat fiecărei comunicări va fi de 20 de minute. Vă rugăm să trimiteti propunerile dumneavoastră (titlul comunicării, un scurt rezumat – maxim 200 de cuvinte si o scurtă notiță biografică) până la data de 20 octombrie 2014. Rezultatul selecției va fi anunțat până la data de 25 octombrie 2014.

Propunerile se vor trimite la adresa de mail: istorie.istorici@gmail.com
Organizatorii vor oferi cazare pentru persoanele din afara Bucureștiului precum şi mesele pe durata conferinței, participanţii urmând să-şi acopere în mod individual cheltuielile de transport. Nu se percepe taxă de participare.
Lucrările vor fi incluse într-un volum publicat la Editura Universității din București. Data limită de predare a materialelor prezentate este 10 Martie 2015.

Comitetul științific
Prof. univ. Dinu C. Giurescu (Academician – Vicepreședinte al Academiei Române), Prof. univ. Andrei Pippidi (membru corespondent al Academiei Române, Facultatea de Istorie, Universitatea din București), Prof. univ. Adrian Cioroianu (decan al Facultății de Istorie, Universitatea din București), Conf. univ. Florentina Nițu (prodecan al Facultății de Istorie, Universitatea din București), Prof. univ. Bogdan Murgescu (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), Prof. univ. Florin Muller (Facultatea de Istorie, Universitatea din București)

Comitetul de organizare
Prof. univ. Mirela Murgescu (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), Dr. Andrei Florin Sora (Universitatea din București), Drd. Cosmin Ioniță (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), Dr. Remus Nică (Facultatea de Istorie, Universitatea din București)

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.