Leul – simbolul naţional al bulgarilor

Bucureşti, 2.11.2016

COMUNICAT DE PRESĂ

Deschiderea expoziției “Leul – simbolul naţional al bulgarilor”

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunță deschiderea expoziției “Leul – simbolul naţional al bulgarilor”, organizată de Ambasada Republicii Bulgaria în România. Vernisajul va avea loc în data de 7 noiembrie, cu începere de la ora 17:00, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr.12, sector 3, București, în prezența domnului dr. Iavor Stoyanov, consilier în cadrul Ambasadei Republicii Bulgaria în România.

Expoziţia prezintă cópii ale unor documente, manuscrise și litografii din colecţia Bibliotecii Populare „Ivan Vazov” a oraşului Plovdiv (Bulgaria), fiind prezentată în cadrul Strategiei de Comunicare Europeană a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria.

Proiectul expozițional “Leul – simbolul naţional al bulgarilor” prezintă etapele semnificative ale dezvoltării simbolului naţional al bulgarilor, în diferite domenii culturale în perioada Renaşterii Naţionale Bulgare: arta picturii şi graficii, literatura şi tipografia, modele vest-europene şi ilirice ale heraldicii bulgăreşti. Expoziția surprinde, de asemenea, evoluția simbolului „leului” în timpul luptei pentru libertate și independență. Acestea reprezintă legătura directă cu procesele culturale ale percepţiei „leului” ca simbol naţional al heraldicii bulgare.

În cadrul expoziției, MNIR va prezenta piese din colecția Cabinetului Numismatic, precum: Ordinul Sfântul Alexandru în grad de Colan, care a aparținut Regelui Carol I și Ordinul Sfântul Alexandru în grad de Mare Cruce.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 9 noiembrie – 11 decembrie 2016, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00 (ultimul acces – 16:15).

_______________________________
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Secţia Relaţii cu Publicul
Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; Tel/Fax: 021. 313.19.25
E-mail: pr.mnir@gmail.com
http://www.mnir.ro, http://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_, http://instagram.com/mnirpage

Calea Victoriei nr.12
sector 3, Bucureşti, 030026
Tel.: 0040 021 315 82 07 Fax: 0040 021 311 33 56
E-mail: direct@mnir.ro Web: http://www.mnir.ro

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.