Mai 2016. Noutăți Cartier
Imperium de Christian Kracht. Traducere din germană de Andrei Anastasescu. (Colecția Biblioteca deschisă). Broșată, 200 pag. Preț: 28 RON/120 MDL
„A scrie o frază despre romanul Imperium al lui Christian Kracht e ca și cum ai vrea să gravezi Convorbirile emigranților germani ale lui Goethe pe un sâmbure de portocală. Sau poate pe o nucă-de-cocos? Cocovorul, în mica lui insulă din Mările Sudului, ar consuma-o la un moment dat, iar inscripția ar dispărea. În fundal însă, n-ar înceta să se formeze, fantomatici, munți ai destinului: istoria germană din spatele marginalilor, cei care au făcut-o fugind de ea atunci când trenul fatidic s-a oprit o clipă din mers. Un roman de aventuri. Fără îndoială. Cine ar fi crezut că mai există așa ceva?“ (Elfriede Jelinek)
Apostolov de Sibylle Lewitsharoff. Traducere din germană și note de Alexandru Al. Șahighian. (Colecția Biblioteca deschisă). Broșată, 200 pag. Preț: 28 RON/120 MDL
„Cineva prinde glas – dar nu doar că prinde glas: batjocorește, instigă, vociferează, cântă, chicotește, ocărăște, se pasionează, declamă, te provoacă și recurge la întreg registrul retoricii aristotelice. Asupra noastră se-abate o furtună, un șuvoi de vorbe care erup din această fiică, răfuiala ei pătimașă cu tatăl dispărut în mod brutal – o răfuială așa cum n-am mai citit până acum. Povestitoarea și eroina bătăioasă a romanului, precum și sora ei mai vârstnică, incomparabil mai blândă, străbat în mașina șofată de devotatul Rumen Apostolov o Bulgarie postsocialistă, țara natală a defunctului lor tată – un roadmovie bulgar… “ (Maike Albath, Frankfurter Rundschau, 2 martie 2009)
„Cea mai înzestrată stilistă a literaturii germane contemporane dezlănțuie un potop de cuvinte împotriva Bulgariei.“ (Tilman Krause, Die Welt, 16 septembrie 2009)
„În mod paradoxal, ferocitatea comică a cărții e sporită de dimensiunea autobiografică: Sibylle Lewitscharoff a introdus în romanul ei numeroase elemente extrase din propria viață.“ (Libération, 16 februarie 2015)
Daruri de Ion Druță. (Colecția Cartier popular). Broșată, 92 pag. Preț: 11 RON/42 MDL
„Ciclul de povestiri incluse în Daruri se structurează unitar în jurul personalităţii lui Bobocel, un erou literar căruia Ion Druţă îi insuflă viaţă şi cuminţenie exemplară, astfel încât acesta se impune, individualizat, într-o tipologie a isteţilor din literaturile pentru copii, de aiurea, prozatorul excelând aici într-un discurs şăgalnic, particularizat tocmai prin tonul mucalit, ponderat, discret al relatării faptelor spectaculoase dintr-un univers domestic prin excelenţă.” (Constantin Cubleşan)
Semincioara fermecată de Stela Popa. Desene de Stela Damaschin-Popa. (Colecția Cartier codobelc). Legată, 28 pag. Preț: 20 RON/ 65 MDL
După succesul imens de librărie cu Îngerii mării, Stela Popa ne propune o altă poveste din ciclul Povești pentru Dănuț: Semincioara fermecată.
Cărțile Cartier pot fi procurate în toate librăriile bune din România și Republica Moldova. Ebook-urile pot fi procurate pe iBooks și Barnes & Noble.
Difuzare București: email: romania@cartier.md. Tel/fax: 021 210 80 51
Difuzare Chișinău: inga.tribusean@cartier.md. Tel/fax: 022 20 34 91