Cea mai semnificativă întrebare despre absolut orice societate omenească, evoluând în timpul istoric, mai îndepărtat sau mai recent, ori în contemporaneitate, în actualitatea pură, este aceea a marginalităţii pe care o generează, a excluziunii umane produse în cadrul ei. Cine sunt marginalii unui grup uman, ai unei societăţi mai restrânse ori mai extinse, ai unei naţiuni, ai unui popor, ai unei asocieri de state? Cum putem afla mai uşor cine sunt oamenii ce aparţin unei colectivităţi, unei comunităţi, decât aflând care sunt celelalte fiinţe omeneşti, neglijate de comunitate, situate într-o poziţie de inferioritate, condamnate la incapacitate de a decide asupra destinului comun, asupra hotărârilor privind pe toţi membrii societăţii, ori cum societatea îi aşază pe cei defavorizaţi – pe marginali – în condiţia de a nu putea uza de drepturile pe care, totuşi, formal, le au? Ni s-a spus: „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ şi s-a adăugat: „iubeşte şi pe duşmanul tău, căci pe prieteni oricine îi iubeşte“.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din februarie 2013 (551). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.