Mutu’, Mut, Zău, Tatăl Căluşului sunt nume sub care putem descoperi pe divinitatea protectoare a cailor, dar şi a timpului cald (vara). Personaj ciudat în comportament, acoperit de mister, Mutu’ este obligatoriu ca prezenţă în ceata de căluşari. Căluşarii jurau legământul în faţa Mutului, într-un loc ferit de privirile străinilor. Aşa erau afirmate credinţa în Căluş, ascultarea totală faţă de Vătaf (Staroste) şi renunţarea la plăcerile lumeşti în zilele în care jucau Căluşul. Mutu’ îşi făcea simţită prezenţa în ceată direct, prin mişcările şi gesturile pe care le comitea în timpul jocului său sau indirect, prin cele două obiecte-simbol din recuzită: Steagul Căluşului şi Ciocul Căluşului.
Semănând cu personaje din obiceiurile altor popoare (arlechin, bufon, nebun), Mutu’ este costumat cu haine vechi, rupte şi peticite, poartă pălărie (sau căciulă) şi mască, iar la brâu se încinge cu o legătură din sfoară, de care atârnă usturoiul şi pelinul, plante protectoare (prin calităţile lor apotropaice); în mână ţine fie sabia (adesea vopsită în roşu), fie biciul (cu care atinge pe actanţii care participă la eveniment: căluşari, gazde, vecini). În unele zone (Teleorman), Mutu’ purta adesea haine de femeie şi făcea „gesturi prosteşti“, de aici venindu-i şi numele de „proasta din Căluş“. Tot la brâu poartă Ciocul Căluşului, un lemn cioplit care simbolizează falusul.
Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
