Monedele de origine turcă au fost numeroase în ţările româneşti, mai frecvente, din motive istorice, în Ţara Românească şi în Moldova, mai puţine în Transilvania. Piesele otomane, cele mai multe din aur, s-au impus datorită relaţiilor economice dintre Imperiul Otoman şi ţările româneşti. Cele mai numeroase atestări ale denumirilor acestor monede apar în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Bogate informaţii despre monedele turceşti din toate timpurile se găsesc la Coman Lupu (în lucrarea Din istoricul numelor de monede în limba română).
Acceaua era o monedă de aramă sau de argint emisă în Imperiul Otoman între 1360 şi 1704; a circulat la noi în special în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. În turcă, termenul akça era un derivat de la ak „alb“, deci cuvântul însemna „albişor“. Ea valora o treime dintr-o para, fiind aşadar echivalentă cu asprul (atestat la 1471). B.P. Hasdeu credea că accea este un cuvânt cuman, părere ce a fost corectată ulterior de Lazăr Şăineanu şi de Emil Suciu. Cuvântul a circulat şi în sârbă (akča, akče) şi în maghiară (akcsa).