Portretul în pictura românească din colecţii particulare

muzeul_national_cotroceni

Comunicat de presă
24 aprilie 2014

Portretul în pictura românească din colecţii particulare la Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România organizează joi, 24 aprilie 2014, orele 18.00, vernisajul expoziţiei eveniment ”Portretul în pictura românească din colecţii particulare”. Expoziţia cuprinde lucrări din 50 de colecţii de artă particulare, semnate de artişti plastici reprezentativi, din perioada secolelor XIX-XXI.

În expoziţie publicul va putea admira 200 de lucrări, semnate de nume celebre ale picturii clasice şi contemporane româneşti: Ion Negulici, Mişu Popp, Dan Mihail, Theodor Aman, G. D. Mirea, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Iosif Iser, Eustaţiu Stoenescu, Sever Burada, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Dărăscu, Constantin Artachino, Camil Ressu, Ipolit Strâmbu, Theodorescu-Sion, Raul Egon Lebel, Samuel Mützner, G. Lowendal, Alexandru Ciucurencu, Henri Catargi, Gheorghe Vânătoru, Aurel Băeşu, Corneliu Baba, Sabin Bălaşa, Marcel Iancu, Ion Sălişteanu, Vasile Grigore, Dragoş Morărescu, Vasile Parizescu, Vasile Pop Negreşteanu, Constantin Piliuţă, Horea Paştina, şi alţi artişti contemporani.

Portretul este o temă care a suscitat interesul pictorilor români, încă de la începutul secolului al XIX-lea, când îşi face simţită prezenţa tradiţia occidentală şi pe meleagurile româneşti. În pictură această tradiţie este confirmată prin numărul mare de portrete realizate de „primitivii picturii româneşti“, în special portrete ale celor din înalta societate.
Portretul este reprezentarea unei persoane conform trăsăturilor sale reale, însă intră în joc şi sensibilitatea artistului, care interpretează trăsăturile modelului după gusturile sale, în funcţie de curentul artistic pe care-l urmează sau conform caracteristicilor artei timpului în care realizează opera. În expoziţie se regăsesc şi numeroase autoportrete ale pictorilor, precum şi ale unor colecţionari.

Prezenta expoziţie este continuarea fructuoasei colaborări, pe care Muzeul Naţional Cotroceni o are cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, membrii societăţii, oferind spre expunere opere de o mare valoare patrimonială, dând astfel posibilitatea vizitatorilor să cunoască creaţia unor adevărate genii ale picturii româneşti şi universale, altfel, inaccesibilă marelui public.

Expozitia poate fi vizitată în perioada 24 aprilie – 20 mai 2014, de marţi pană duminică, între orele 9.30 – 17.30.

Persoană de contact:
Ştefania Ciubotaru
0213173106
relatiipublice@muzeulcotroceni.ro

Parteneri: Apa Nova, Konica Minolta

Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă „Agerpres”, Radio France International România, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Bucureşti Fm, Business Woman, Q Magazine, Artindex, Modernism.ro, Căminul, Şapte Seri, SensoTV, ArtOut, TVCity, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo.

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.