Mijlocul verii 1913 aduce, chiar dacă vremelnic, pacea în Balcani. România e în situaţia de arbitru şi, intervenind cu armele în conflictul atât de încâlcit din zonă, determinat în primul rând de cererile exagerate de extindere teritorială ale Bulgariei, convoacă pacea de la Bucureşti. Lăudată pe plan internaţional pentru iniţiativa ei, ţara noastră dovedeşte că are o diplomaţie suplă, eficientă şi credibilă. Românii, implicaţi în război, nu pierd totuşi contactul cu restul lumii, unde noutăţile se ţin lanţ.
Conflictul balcanic, declarat iniţial ca mişcare de eliberare a popoarelor creştine de sub dominaţia otomană, degenerase acum într-un război de uzură, stârnit de Bulgaria, contra grecilor, sârbilor, albanezilor şi muntenegrenilor. Intervenţia României s-a impus atât pentru refacerea echilibrului politic în zonă, cât şi pentru definirea frontierei dobrogene cu Bulgaria. Astfel, ţara trăieşte sub stihia războiului, 550.000 de oameni fiind mobilizaţi. Dar implicarea a fost generală, de la deputaţii care renunţă la indemnizaţiile cuvenite pe timpul vacanţei, până la miile de anonimi care şi-au adus obolul pe listele de subscripţie deschise în toată ţara.