Salonul de carte POLEMOS, ediţia a XIII-a

Salonul de carte POLEMOS, ediţia a XIII-a

În perioada 18–21 octombrie 2017, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, va avea loc cea de-a XIII-a ediţie a Salonului de carte „Polemos” – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare, eveniment prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei României, 100 de ani de la participarea României la Primul Război Mondial şi 75 de ani de la Bătălia de la Stalingrad.

Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 13:00. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 18 octombrie, la ora 13:00.
Salonul de carte „Polemos” este organizat – sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit – de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, având ca parteneri: Cercul Militar Naţional, Biblioteca Militară Naţională, Societatea Editorilor din România, Amplus International Ltd.

Partener media: Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.
Participă la această ediţie: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Editura Detectiv Literar, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Revista „Gândirea Militară Românească”, Editura Fundaţiei Speteanu, Grupul Editorial Corint, Editura Hasefer, Revista „Historia”, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Editura Marist, Editura Mica Valahie, Editura Militară, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Editurile Semne–Artemis, Tritonic, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari, Editura RAO, Editura Top Form, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Trustul Editorial Orizonturi şi Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

În cadrul salonului, vor fi lansate lucrări nou-apărute, pe teme de istorie, politici şi strategii de securitate, studiul conflictelor etc., prezentate de personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti.
Intrarea este liberă.
Înarmaţi-vă cu cărţi!

PROGRAMUL LANSĂRILOR

Miercuri, 18 octombrie
11:00 – Deschiderea Salonului.
13:00 – Deschiderea oficială a Salonului.
13:15 – Lansare de carte la Editura Militară: Bătălia de la Mărăşeşti, autori: Dumitru Preda, Nicolae Ciobanu. Vor vorbi: Florin Bichir, Dumitru Preda.
14:00 – Lansări de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Zidul tăcerii – incursiuni în ştiinţa secretă, vol. I-II şi Frontul invizibil, vol. I, coordonator: Costică Ţenu, autori: Cătălin Robertino Hideg, Lucian Ştefan Cozma, Daniela Georgiana Golea. Va vorbi Lucian Ştefan Cozma.
15:00 – Lansări de carte la Editura Militară: Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, 100 de ani de la deschiderea Frontului Românesc în Primul Război Mondial (1916-2016) şi Intrarea Italiei în război (1915) şi consecinţele pentru România. Vor vorbi: Mihail E. Ionescu, Gheorghe Vartic, Petre Otu.
16:00 – Lansare de carte la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989: Anul 1991, autor: Ion Bucur. Vor vorbi: Andrei Sora, Alexandru Purcăruș, Radu Alexandru, Ion Bucur.
17:00 – Lansări de carte la Editura Top Form: Terorismul european şi impactul asupra securităţii naţionale a României, autor Ludmila Anica, Stări amplificate ale conştiinţei. Acţiunea beligenă şi influenţa psihoinformaţională distală, autor Aliodor Manolea, Dobrogea în contextul Primului Război Mondial, Colectiv. Vor vorbi: Constantin Degeratu, Delia Roxana Cornea, Valentin Ciorbea, Corina-Mihaela Apostoleanu.

Joi, 19 octombrie
11:30 – Lansare de carte la Editura Ex Ponto: De la Vedea la Marea cea Mare. Repere autobiografice, autor Niculae Ştefan. Va vorbi Marian Moşneagu.
11:50 – Lansare de carte la Editura Militară: Uniformele marinei române, autori: Irina-Alexandra Simion, Marian Moşneagu. Va vorbi Valentin Tănase.
12:10 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Boldaş: Constanţa port – Istorie în imagini de epocă, autor Gheorghe Stănescu. Va vorbi autorul.
12:30 – Lansare de carte la Editura Militară: General Gheorghe Garoescu – Jurnal de front, vise de iubire, editor Marian Moşneagu. Vor vorbi: Roxandra-Georgeta Maniu, Marian Moşneagu.
13:00 – Lansare de carte la Editura Semne: Străina la bal, autoare: Eva Constantinescu. Vor vorbi: Geta Munteanu, Cezar Adonis Mihalache.
14:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Războiul aerian deasupra României (1916-1919), autor Valeriu Avram. Va vorbi autorul.
15:00 – Lansare de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Războiul de întregire (1916-1919). Comandanţi militari români, autori: Valeriu Avram, Lucian Drăghici, Gabriel-George Pătraşcu, Ion Râşnoveanu.
16:30 – Lansare de carte la Tritonic: Strategiile de securitate națională / ediția a II-a / capitole noi despre strategiile de securitate națională ale SUA, Germania, Suedia, Federația Rusă, volum coordonat de Marian Zulean. Vor vorbi: Marian Zulean, Iulia-Sabina Joja, Octavian Sofronea, Silvia Adriana Petre, Teodora Hrib, Ileana Rachieru.
17:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Dosarul de securitate al unui diplomat american: Ernest H. Latham Jr., 1979-1987, editor Vadim Guzun. Vor vorbi: Ernest H. Latham Jr., Vadim Guzun, Silviu B. Moldovan.
18:00 – Lansări de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Implicarea dreptului internaţional şi a dimensiunii operaţionale în combaterea terorismului şi Contracararea afectării teroriste la adresa intereselor NATO şi Uniunii Europene, autori: Alexandru-Ciprian Bogdan, Vasile Bogdan. Va vorbi Vasile Bogdan.

Vineri, 20 octombrie
11:30 – Lansare de carte la Editura Muzeului Marinei Române: Pagini de istorie militară, autoare Andreea Atanasiu Croitoru. Va vorbi autoarea.
11:50 – Lansare de carte la Editura Muzeului Marinei Române: Anuarul Muzeului Marinei Române 2016, Tom XIX. Va vorbi Andreea Atanasiu Croitoru.
12:15 – Lansare de carte la Editura Muzeului Marinei Române: Dunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, relaţii politice şi diplomatice (vol. IV, partea I), coordonator Andreea Atanasiu Croitoru. Va vorbi coordonatoarea.
12:40 – Lansare de carte la Editura Muzeului Marinei Române: Eroi neuitaţi din adâncuri, autor Ioan Damaschin. Va vorbi autorul.
13:00 – Lansări de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Aspecte juridice ale cooperării internaţionale în domeniul terorismului şi Politici, strategii şi concepţii de prevenire, contracarare şi sancţionarea terorismului, autoare Gabriela-Elena Sîrbu. Va vorbi autoarea.
14:00 – Lansare de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Forţele aeriene ale României – de la Războiul de Întregire Naţională (Tradiţie şi continuitate, personalităţi, acţiuni militare 1916-1919) la perspectivele euroatlantice – vol. I, coordonatori: Laurian Anastasof, Marius-Adrian Nicoară, Nicolae Tănasie, Jănel Tănase. Va vorbi Jănel Tănase.
15:00 – Lansare de carte la Editura Editgraph: Destinul unui zburător. Căpitanul aviator Mircea T. Bădulescu (1917-1967) – ed. a doua revizuită şi adăugată (Ediţia Centenar, 1917-2017), autor Aurel Pentelescu. Vor vorbi: Gheorghe Vartic, Doru-Laurian Bădulescu, Ştefan Voian.
15:30 – Lansare de carte la Editura Editgraph: În sarea cuvintelor. Destinul scriitorului Ioan Cherecheş, autori: Aurel Pentelescu, Corina Cherecheş. Vor vorbi: Gheorghe Vartic, Doru-Laurian Bădulescu, Ştefan Voian.
16:00 – Lansare la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989: Revista Caietele Revoluției, nr. 69-70. Vor vorbi: Ion Calafeteanu, Alexandru Oșca, Alexandru Purcăruș.
17:00 – Lansare la Editura Marist: Revista de istorie militară Tactica şi Strategia, nr. 4. Va vorbi Cristian Mareş.

Sâmbătă, 21 octombrie
11:00 – Lansare de carte la Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Editura Amurg sentimental: Peste suflet fântâni, autoare Sarah Dejar. Vor vorbi: Andrei Popete-Pătraşcu, Lucreţia Nechifor, Dorin Ionescu.
11:30 – Lansare de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Infrastructura critică – reglementări legislative, de planificare a protecţiei, autori: Daniel Roman, Filofteia Repez, Eugen-Valeriu Popa. Va vorbi Filofteia Repez.
13:00 – Festivitatea de închidere a Salonului.

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.