Ziua Armatei Române
La 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, se va inaugura sectorul extins al parcului militar al Brigăzii 9 Mecanizate „Mărășești” și a Filialei Constanța a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.
Prin acestă inițiativă se dorește să se aducă recunoștință eroismului și faptelor de vitejie ale militarilor români din Dobrogea, precum și posibilitatea prezentării tehnicii militare contemporane românești, dar și o nouă ofertă pentru turimul cultural.
Vor fi prezenți reprezenți ai autorităților locale civile și militare române și străine, din partea consulatelor din Constanța, membrii ai asociațiilor culturale „Tomis”, „Astra Dobrogeană”, ai filialelor constănțene ale Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” şi Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere. Cu acestă ocazie va fi susținut un moment de reconstituire antică de către Asociația Culturală „Tomis”.
De săptămâna viitoare vom putea vedea tunuri de diferite calibre şi întrebuinţări (de câmp, antiaeriene, antitanc), camioane de comunicaţii, antirachetă sau cu alte instalaţii militare, o maşină blindată pe şenile folosită de infanterie, două taburi de cercetare, Urmând, ca într-un timp apropiat, să fie expuse şi două avioane, MIG 23 şi 29, şi un tanc românesc.
Tehnica militară expusă este de concepție românească sau sub licență străină din secolul XX. Sectorul cu tehnică militară este amenajat lângă muzeul militar, ambele locații sunt situate în curtea unității militare din cartierul km 4-5, la care poate avea acces publicul vizitator, conform programului de la muzeu, orele 10-17, în zilele de Duminică și Luni este închis. Aceasta este o primă etapă a realizării parcului tematic militar, vor mai urma alte două etape de amenajare a sectorul extins al parcului militar în următorii doi ani. La mulți ani, Armatei Române!