„CAPUL CE SE PLEACĂ SABIA NU-L TAIE“ (2)

Ultimul exemplu pe care dorim să-l discutăm este nesigur, în orice caz nu are la origine o ofensă adusă mitropolitului, ci domnului ţării. Scena s-a petrecut în Moldova în 1612, când Ştefan Tomşa, ajutat de tătari, a învins armata pretendentului Constantin Movilă în bătălia de la Cornul lui Sas. Boierii căzuţi prizonieri urma să piară cu toţii sub securea călăului, cu o singură excepţie, povestită de Miron Costin: „Iară pre Vasilie Stroici îl iertase Ştefan vodă, numai învăţase pre Nicoriţă armaşul să-l ducă să vadză perirea celoralalţi, să-i hie grije mai pre urmă de moarte, că era om tânăr Stroici şi din casă mai vechiu şi mai cinsteş decât toate casele în ţară. Ce dzilele lui cele fârşite, cum să dzice cuvântul, vădzând că merge la perire şi nu-i spusese armaşul povestea, s-au apucat de sabia unui dărăban, să moară cu răscumpărare, că era om din hirea lui inimos. Ce l-au împresurat îndată dărăbanii şi n-au apucat să scoaţă sabiia. Care lucru dac-au spus armaşul lui Ştefan vodă, îndată au pus de l-au omorât şi pre dânsul, răcnind: «Ai, câinele, au vrut să moară cu soţii!».“

Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

Acest articol a apărut în numărul din June 2013.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.