SĂ STAI LA NEVOIE DOMNULUI, CU CINSTE IESTE…

La începutul anului 1653, unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Moldovei, Gheorghe Ştefan, pe care Vasile Lupu îl făcuse mare logofăt, deşi nu avea ştiinţa de carte necesară unei asemenea dregătorii, îi scria principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea, cerându-i sprijin pentru înlăturarea domnului. Vasile Lupu pierduse şi încrederea sultanului, şi pe cea a polonilor, căci îşi căsătorise, de nevoie, fiica, pe Ruxandra, cu Timuş, fiul duşmanului polonilor, hatmanul cazacilor Bogdan Hmielnicki. Aşadar, Gheorghe Ştefan considera că era momentul să îşi încerce norocul la domnie. Trimis în solie la principele transilvan, Gheorghe Ştefan îi aduce domnului asigurarea că nu are a se teme de acesta, ceea ce îl convinge să renunţe la mercenarii germani tocmiţi cu plată. La 3 aprilie, cu ajutor din Transilvania şi din Ţara Românească, Gheorghe Ştefan ocupa Iaşii. Vasile Lupu se refugiază în Polonia, la Cameniţa, şi face apel la cazaci. În lupta de la Popricani, la 1 mai, Timuş îl înfrânge pe Gheorghe Ştefan şi Vasile Lupu revine pentru scurtă vreme pe tronul Moldovei. Cea dintâi grijă este să se răzbune pe Matei Basarab, care dăduse sprijin adversarului lui. Dar la Finta, la 17 mai, Vasile Lupu este înfrânt. Peste o lună, la Sârca, pe malul Bahluiului, Gheorghe Ştefan îl înfrânge pe Vasile Lupu, silit să fugă peste Nistru.

(…)

Acest articol a apărut în numărul din ianuarie 2013 (550). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.