SLUJITORII MAIESTĂŢII SALE, CARE NU… EXISTĂ (9)

La ora 11.27 (la 11.15, potrivit jurnalului unui ofiţer din SIS), la scurt timp după ce premierul britanic anunţase că ţara se găsea în război cu Germania, sirenele au dat alarma aeriană la Londra. Tot personalul militar din sediul Guvernului s-a refugiat în adăpostul din subsol. Informaţiile pe care le deţinea armata arătau că germanii dispuneau de capacitatea de a lovi masiv aerian Londra din primele clipe ale războiului. Ajunşi în adăpost, au ascultat explicaţiile competente ale unui fost ataşat militar în Spania, care prinsese acolo câteva bombardamente şi le spunea că bufniturile pe care le auzeau erau bombele ce loveau oraşul, dar şi loviturile de ripostă ale antiaerianei. Când a sunat încetarea alarmei şi au revenit la suprafaţă, au constatat că nu fusese niciun raid asupra Londrei. Aviaţia germană avea să înceapă raiduri masive abia după ocuparea Belgiei, Olandei şi Franţei, când şi-a putut stabili aerodromurile pe celălalt mal al Canalului Mânecii. Iar bufniturile auzite proveneau de la uşile trântite la diferitele birouri, zgomote ce ajungeau în adăpost prin puţurile lifturilor.

Principalul reproş adus serviciilor secrete britanice în acel moment a fost tocmai lipsa informaţiilor despre intenţiile inamicului şi despre capacităţile lui reale (pentru SIS) şi lipsa măsurilor luate din timp pentru situaţia de război şi pentru evitarea unei noi isterii faţă de coloana a cincea (Magazin istoric, nr. 1/2013) a inamicului, care să evite situaţiile penibile din Primul Război Mondial (pentru MI5).

Acest articol a apărut în numărul din October 2013.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.