Soseşte luna noiembrie şi la Sankt Petersburg, la 7 noiembrie 1917, are loc lovitura de stat, care devine Mare Revoluţie din Octombrie. Răzmeriţa se extinde şi cuprinde şi Moscova. Noi, armata, în principiu, trebuia să apărăm vechea Rusie. Dar însăşi armata se divizează. Se produc ciocniri. Situaţia este confuză. S-a pus problema ce atitudine să luăm noi ofiţerii din cadrul regimentului nostru de artilerie. Să apărăm puterea existentă, respectiv guvernul Kerenski, sau să luptăm de partea bolşevicilor?
Disciplina militară a fost abrogată şi astfel, într-o dimineaţă, noi, toţi ofiţerii regimentului, am fost convocaţi în mare grabă în curte la un miting al soldaţilor, unde am fost dezarmaţi prin surprindere şi grupaţi la un loc sub stricta supraveghere a soldaţilor, care spre deosebire de noi erau înarmaţi şi se uitau la noi cu ostilitate şi chiar ură nedisimulată.
Nişte agitatori necunoscuţi luau cuvântul pe rând, în mijlocul masei de soldaţi, aţâţându-i la luptă contra orânduirii vechi, care trebuia să dispară. În consecinţă am mai aflat că, în calitatea mea de ofiţer, eram complice cu exploatatorii! (Eu, care crescusem la Căinari în condiţii grele!). Şi apoi într-o atmosferă incendiară s-a propus sprijinirea şi participarea deschidă a soldaţilor la „revoluţie“. S-a trecut la un aşa-zis „vot“ şi propunerea a fost votată ca atare prin strigăte aparent unanime. Apoi s-a abordat soarta ofiţerilor, care s-a pus chipurile la vot (!?). Răcnetele s-au amplificat şi s-a strigat covârşitor: „Rezati!“, adică „Să-i tăiem!“.
Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
