Motive de divorţ se găseau cu uşurinţă, iar atunci când nu puteau fi invocate unele majore, precum infidelitatea, alcoolismul, jocurile de noroc sau violenţa, se apela la cele mărunte, de-a dreptul hilare, precum acela prezentat de Lascăr Bogdan. El nu mai suporta traiul alături de doamna sa, care suferea de balonare şi emitea… gaze, aşa cum relata Radu Rosetti în amintirile sale din vremea domniei lui Mihail Sturdza: „Căsnicia lor ţinu numai câteva săptămâni, căci el a cerut despărţenia pe motiv că noua lui soţie…, cum să zic, scăpa noaptea nişte adieri rău mirositoare, cari îi făceau viaţa comună nesuferită. Şi divorţul s-a pronunţat!“ Lupta dintre avocaţii apărării şi cei ai acuzării se dădea, de fapt, pentru a demonstra infidelitatea unuia sau altuia dintre soţi, spre a-i asigura clientului averea partenerului. Ştiindu-se în posesia averii dotale neştirbite în cazul despărţirii, doamnele profitau de acest privilegiu pentru a forţa nota şi, ameninţând cu divorţul, dictau şi impuneau punctul lor de vedere în casă.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din mai 2013 (554). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
