Arhive etichete: istorie modernă
FRENOLOGIA. UN DOMENIU DESPRE CARE SE DISCUTĂ DIN NOU
Apărută la începutul veacului al XIX-lea, ca ştiinţă a studierii comportamentului uman în funcţie de denivelările craniene, frenologia a cunoscut un real avânt până spre sfârşitul secolului, căzând, în multe dintre statele europene, într-o oarecare uitare. Odată cu publicarea, în … Continuă să citești
CARTEA FAMILIEI NOASTRE (3)
După ce a participa ca medic la campania turco-sârbo-muntenegreană cu gradul de sublocotenent, făcând parte din armata de la Drina, între 1 august şi 30 decembrie 1876, Haralambie Casassovici, cum am văzut în numărul precedent al revistei, a plecat pe … Continuă să citești
METROUL LONDONEZ: 150 ANI DE ISTORIE
În plină revoluţie industrială, populaţia Londrei avea să crească spectaculos, de la circa 1 milion de locuitori la 1800, spre 2,5 milioane, cincizeci de ani mai târziu. Haos, ambuteiaje, drumuri pline de praf, nechezat de cai speriaţi, birjari ce nu … Continuă să citești
REGELE-SERGENT
Prusia a datorat mare parte din putere regilor pe care i-a avut şi, în primul rând, lui Friedrich-Wilhelm (1713-1740), al cărui scop principal a fost de a asigura ţării o armată puternică, bine antrenată şi echipată. Spre sfârşitul vieţii, la … Continuă să citești
CARTEA FAMILIEI NOASTRE (2)
Ce era ţara noastră înainte de campania din 1877? Era un principat umil, fără o organizaţie modernă sau, dacă avea o organizaţie, ea era abia în faşă. Consulii sau agenţii noştri diplomatici pe la Curţile marilor puteri, în zilele de … Continuă să citești
CARTEA FAMILIEI NOASTRE (1)
În anul 2007, după moartea tatălui meu, inginer Mircea Casassovici, am găsit în sertarul unei comode din locuinţa sa un caiet îmbrăcat în piele şi cu margini aurii, intitulat Cartea familiei noastre. Atunci am văzut pentru prima dată această scriere, … Continuă să citești
CONTRIBUŢIA CEHILOR LA FĂURIREA STATULUI MODERN BULGAR (2)
Sistemul judiciar din Bulgaria eliberată trebuia revizuit din temelii, căci el se bazase până atunci pe dreptul musulman, derivând din Şaria, în timp ce necesităţile alinierii statului la civilizaţia occidentală modernă cereau introducerea dreptului roman. La recomandarea lui Konstantin Jireček, … Continuă să citești
COPII DE BOIERI LA PENSION
Apariţia pensioanelor în societatea românească a fost anticipată de învăţământul domnesc şi monastic şi precedată de şcolile particulare greceşti, în care se preda şi limba franceză. Un astfel de pension grecesc exista prin 1811 la Iaşi, fiind condus de Kiriac … Continuă să citești
9 MAI LA ROŞIORII DE VEDE
9 mai, Ziua Independenţei (obţinută de România în 1877; s-a vorbit destul de puţin despre ea în acest an); Ziua Europei (ziua când, în anul 1950, ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a rostit discursul prin care propunea crearea … Continuă să citești
CONTRIBUŢIA CEHILOR LA FĂURIREA STATULUI MODERN BULGAR (1)
Relaţia dintre cehi şi bulgari este cea mai veche dintre două popoare slave şi prezintă o importanţă fundamentală pentru evoluţia lumii slave, căci însăşi apariţia scrisului la slavi, eveniment de la care aniversăm 1.150 de ani, se datorează acestei legături … Continuă să citești