Unele specii de arbori, flori şi, implicit, fructele lor au devenit, în ultimii 2.000 de ani, purtătoare ale mesajelor de esenţă creştină, fiind, totodată, părţi alcătuitoare ale imaginarului şi simbolicii teologice caracteristice creştinismului. Din categoria vegetalelor cu valoare simbolică, alegorică, cu funcţie principală în ritual şi cu exprimare excepţională în toate tipurile de texte literare, versificate sau în proză, se detaşează, cu autoritate, pomul, concept şi esenţe diferite. Prezent în fondul de referinţă al marilor culturi şi religii ale lumii, el concentrează, în cadrul fiecărui sistem particularizat, o sumă de caracteristici care îl fac să devină purtător al unor semnificaţii ce conferă individualitate acestor culturi.
Lumea de acum 2000 de ani nu era mai puţin umblată şi cunoscută decât cea de astăzi, cel puţin în arealul Orientului Apropiat şi Mijlociu. Importante drumuri comerciale, dar şi militare legau Transcaucazia de Mediterana Orientală. Dacă tipul de comunicare şi mijloacele de mişcare şi transport erau mai puţin rapide, ele ofereau, în schimb, călătorilor – proveniţi din areale culturale foarte diverse – cadre pentru o comunicare directă, care se efectua în timp mult mai îndelungat decât cel cu care suntem noi familiarizaţi, suficient pentru a înţelege temeinic mesajele tovarăşilor de drum cu care se împărtăşeau experinţe comune, nu de puţine ori chiar extreme, între care experienţa morţii nu era cea din urmă. Atunci propovăduirea se putea face într-un ritm şi prin mijloace mai apropiate de firea „naturală“ a omului, înţelegerea mesajelor se realiza după un timp de reflecţie, pe care drumul lung şi comunicarea directă statornică o favorizau.
