Toate cele ce urmează au început duminica trecută, foarte devreme, când dl Molotov a coborât din avion şi, trecând prin faţa tribunei ziariştilor, şi-a agitat cu veselie pălăria. A fost primul fulger în această furtună de zâmbete care s-a dezlănţuit în Geneva. Câteva ore mai târziu a sosit dl Eden, zâmbind în stil englezesc: foarte discret, pe sub mica lui mustaţă de culoare plumburie. Coborând din avion, şi dl Eisenhower zâmbea. Surâsul său – toată lumea o ştie – pare mai degrabă al unui jucător de baseball salutând mulţimea după un careu de fond, decât al unui preşedinte. Dl Eisenhower zâmbeşte întotdeauna ca şi când ar face-o pentru mulţime, chiar dacă nu sunt prezente decât patru persoane. Dl Faure pare să zâmbească din curtoazie, ca atunci când asculţi un banc prost, doar datorită bunei educaţii.
Când dl Bulganin a ajuns la aeroportul din Geneva, probabil dl Molotov, care s-a dus să-l primească, încă nu-l informase că totul era cu zâmbete. Mareşalul a ajuns mai serios decât o stană de piatră şi aşa a apărut în fotografiile de presă şi în înregistrările pe peliculă, care s-au făcut pe aeroport. Dar în limuzina Zim care i-a condus de la aeroport la reşedinţa lor, dl Molotov trebuie să-i fi povestit d-lui Bulganin cum stăteau lucrurile, pentru că la coborîrea din automobil toţi zâmbeau. Toată delegaţia sovietică şi mulţi dintre asistenţi zâmbeau în gol, zâmbeau nimănui. De atunci nimeni n-a încetat să zâmbească la Geneva.
