În secolul al XIX-lea necesităţile unui copil şi modul de satisfacere a acestora erau mult diferite de cele cu care suntem obişnuiţi astăzi. Îngrijirea şi atenţia din partea familiei, în special din partea mamelor, se rezumau la lucruri simple, precum păstratul curăţeniei trupului şi satisfacerea necesităţilor primare, şi acestea îndeplinite defectuos, după cum arată o întreagă literatură moralizatoare.
Imediat după naştere, copiii erau curăţaţi cu apă caldă (apa rece se folosea pentru a aduce copilul în simţiri în caz de pericol) şi apoi înfăşaţi. Fotografiile cu copii mici ni-i înfăţişează strâns înfăşaţi în pături sau broboade, cu capul acoperit de o altă broboadă, fără nici cea mai mică posibilitate de mişcare. Din teama de a nu avea membrele strâmbe, poate şi din dorinţa de a le limita mişcările şi a-i face astfel să rămână liniştiţi, femeile împachetau copiii foarte strâns, în cârpe şi pături legate cu betelii (faşe). Înfăşatul strâns reprezenta evenimentul central al vieţii copilului în primul său an de viaţă şi această practică a constituit o normă culturală.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din mai 2013 (554). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
