„Dansul puterii” Ștefan Câlția, în dialog cu Matei Martin
la Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni organizează miercuri, 27 iunie, de la ora 19.00, în Salonul Cerchez, o întâlnire-eveniment în cadrul programului „Conversații la muzeu“.
Dialogul pe care vi-l propunem de această dată și care se va desfășura sub titlul „Dansul puterii” îl va avea ca principal protagonist pe Ștefan Câlția, unul dintre cei mai importanți și valoroși pictori români contemporani. Jurnalistul Matei Martin va fi partenerul de discuție al artistului.
Această ediție are loc în contextul expoziției „Aici-Acolo. Estetica eternului acum”, deschisă până la data de 15 iulie, în Spațiile Medievale ale Muzeului Național Cotroceni.
Publicul este invitat, în preambulul conferinței, la un tur al expoziției, de la ora 18.30, unde va avea ocazia să admire și o operă a artistului Ștefan Câlția.
Expoziția cuprinde lucrări semnate de artiști români importanți care au creat în țară și diaspora, în ultimii o sută de ani.
Manifestarea se înscrie în calendarul evenimentelor pe care Muzeul Național Cotroceni le organizează în anul Centenarului.
Programul „Conversații la muzeu” a fost conceput pentru a evoca, prin intermediul unor discuții deschise și pline de substanță, evenimente relevante din istoria noastră, momente speciale, proiecte și idei despre evoluția societății românești în acest veac.
Parteneri media: Radio România Cultural, TVR, Agenţia Naţională de Presă Agerpres, Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM, HYPTV, Diplomat Club, Traveller Magazin, ArtOut, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Historia, Asociaţia Redescoperă Istoria, Q Magazine, Revista Timpul, Rador.
Înscrierile la conferință se fac la numărul de telefon: 021/317.31.06 sau prin email, la adresa relatiipublice@muzeulcotroceni.ro, până luni, 25 iunie 2018, ora 10.00.
Serviciul Relaţii Publice