În perioada postbelică, aliniamentul fortificat Focşani – Nămoloasa – Brăila a beneficiat de o atenţie istoriografică aparte, motivată, în primul rând, de rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă în contextul schimbării de alianţă a României de la 23 august 1944. În cadrul dezbaterilor aprinse, purtate cu deosebire după decembrie 1989, aliniamentul situat între cotul Carpaţilor şi Dunăre a căpătat semnificaţii cu totul deosebite, unii specialişti afirmând că pe el, în august 1944, s-ar fi jucat soarta postbelică a României şi, de ce nu, chiar a sud-estului continentului european. Este un scenariu puţin plauzibil, de istorie contrafactuală, fără un suport ştiinţific real, asupra căruia vom stărui cu alte ocazii. Deocamdată, prezentăm, în cele ce urmează, destinul trist al acestei fortificaţii în care s-au investit foarte mulţi bani, foarte multă muncă şi foarte multe speranţe, spulberate definitiv în primii ani de după război.
Preocupările privind construirea unor fortificaţii pe teritoriul statului român datează din primii ani ai domniei lui Carol I, dar ele s-au intensificat după războiul de independenţă din anii 1877-1878, în contextul în care experienţa Plevnei era foarte proaspătă. În anul 1882 s-a numit o comisie, condusă de generalul G. Manu, care a primit ca sarcină elaborarea unui proiect general de fortificare a unor regiuni şi puncte strategice. În acelaşi, timp, guvernul a făcut apel şi la generalul belgian Alexis de Brialmont (Magazin istoric, nr. 9/2007), ce se bucura de o mare autoritate în domeniul fortificaţiilor.
