Emigraţia rusă a rezultat în urma revoluţiei bolşevice din octombrie 1917 şi a războiului civil din Rusia Sovietică (1917-1922). Aceste două evenimente s-au soldat, după unele statistici, cu plecarea din ţară a circa trei milioane de militari şi civili.
În perioada 1920-1922 s-au refugiat în România din Rusia Sovietică până la 10.000 de militari şi civili ruşi şi ucraineni. Majoritatea emigranţilor a forţat pe timpul nopţii Nistrul, reuşind – sub gloanţele grănicerilor sovietici – să treacă în România prin Vadul Vodă, Râşkov, Pădurea Japca (Soroca) şi Akkerman. Aceştia au făcut parte din unele unităţi militare ale armatei albe conduse de generalul Vranghel, ale hatmanului Petliura, ţinuţi în lagărele din Polonia în condiţii mizere, şi din rămăşiţele detaşamentelor ucrainene conduse de atamanii Mahno, Zabolotnîi ş.a., înfrânte de trupele Armatei Roşii, în cursul anilor 1920-1922, aproape de graniţele României şi Poloniei.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din februarie 2013 (551). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
