Începutul Fabricii de Postav Buhuşi are strânsă legătură cu Mihail Kogălniceanu. În anul 1853, înfiinţează la Tîrgu Neamţ o unitate de profil, care a intrat mai târziu în proprietatea colonelului Eugen Alcaz. În 1885, fabrica a fost demontată şi transferată în judeţul Bacău. Totodată, proprietarul a dotat unitatea cu maşinile cele mai noi existente atunci, în scopul onorării comenzilor către stat, dar şi către piaţă. Condiţiile de muncă din Fabrica de Postav Buhuşi nu erau uşoare. Se muncea câte 11-12 ore, la nevoie chiar mai mult, nu se îndeplineau cele mai mici cerinţe privind securitatea în muncă, iar dreptul la odihnă şi la asistenţă medicală erau permanent încălcate.
După adoptarea noii legi de încurajare a industriei naţionale (13 februarie 1912), fabrica din Buhuşi şi-a intensificat activitatea. Devenind rentabilă, a atras atenţia unui investitor puternic, Banca Jeschek et Co din Austria, care a preluat majoritatea acţiunilor. Imediat după începerea Primului Război Mondial, toată producţia fabricii a fost destinată Ministerului de Război, pentru echiparea soldaţilor.
Cerinţele pentru postav erau multiple, iar unele veneau direct de la regimentele din ţară. Conducerea fabricii se asigura întotdeauna că ministrul de Război era de acord cu aceste solicitări, după care trecea la onorarea lor. În iulie 1916, cantităţi importante de postav au fost livrate către depozitele militare din Capitală, însă oficialii din Ministerul de Război erau avertizaţi că deja fabrica este în criză de materie primă, motiv pentru care nu se mai pot duce la bun sfârşit comenzile primite.
